Potrivit Monitorul de Botoșani, cei doi tineri, în vârstă de 22, respectiv 24 de ani, care se pregăteau de nuntă, au trecut printr-un moment și mai emoționant.
Mireasa a născut chiar în ziua nunții, din cauza emoțiilor
Astfel, în planurilor lor de nuntă a „intervenit” ceva cu totul neașteptat și anume venirea pe lume a copilului care stătea la mamă în burtică de opt luni.
Cele două evenimente au avut loc în Botoșani, tinerii fiind de loc din Şendriceni. Aceștia avea planificată nunta sâmbătă, însă o situație imprevizibilă a apărut fix în acea zi, ceea ce i-a făcut pe nuntași să abandoneze totul pe moment.
Se pare că din cauza emoțiilor, mireasa, însărcinată în luna a opta, a început să simtă dureri, iar exact cu o oră înainte să ajungă în faţa ofiţerului de stare civilă, tinerei i s-a rupt apa.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Nuntă petrecută în capela Maternității
Tinerii însurăței, în loc să respecte direcția din ziua respectivă, adică să meargă la primărie, au ajuns la spital.
Deoarece sarcina nu avea termenul odată cu ziua nunții, viitoarea mămică a fost trimisă cu ambulanţa la Botoşani. Zis și făcut, dar cu toate acestea, nimic nu i-a oprit pe cei doi tineri să se căsătorească.
Astfel, cei doi l-au convins pe primarul din Şendriceni să îi urmeze la Botoşani şi să îi cunune în capela Maternităţii.Citește și: Theo Rose s-a decis: „Eu fac luna de miere în...” Artista nu s-a putut abține și a împărtășit asta cu fanii
Cei doi au fost în culmea fericirii, deoarece după doar câteva ore de la sosirea la spitalul municipal din Dorohoi, tânăra mireasă a dat naştere unui băiețel de 2,7 kilograme.
Deoarece sarcina a fost una prematură, bebeluşul a fost internat la Terapie Intensivă pentru a fi monitorizat.
În ceea ce privește nunta, aceasta a continuat, dar fără prezența miresei.