O nouă ediţie a programului "Litoralul pentru toţi"! Cazare la mare, chiar și de la 35 de lei pe noapte

Author: Diana Tilă
Actualizat: 30 aug 2022, 19:25

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează, duminică, cea de-a 41 -a ediţie a programului "Litoralul pentru toţi", cu preţuri cu până la 75% mai mici faţă de cele din vârful sezonului.

Reprezentanți din domeniul turismului au transmis că românii se vor putea caza cu numai 35 de lei pe noapte. Persoanele  interesate s-au mobilizat deja și se înghesuie să își facă rezervări.

Citeste si: Noi scumpiri din toamnă. Prețurile vor crește cu „cel puțin 20%-30%”

O nouă ediţie a programului "Litoralul pentru toţi"! Cazare la mare, chiar și de la 35 de lei pe noapte

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a dat startul ediției cu numărul 41 a programului „Litoralul pentru toți”.

Așadar, de duminică, 28 august, și până la finalul sezonului, turiștii care ajung pe litoralul românesc vor putea să se cazeze în hotelurile din stațiunile preferate la prețuri ce încep chiar și de la 35 de lei pe noapte.

„Programul social „Litoralul pentru toți” a ajuns la ediția cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august şi durează până la finalul sezonului.

În această perioadă, turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife care pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârful sezonului”, se menționează într-un comunicat al FPTR.

Citeste si: Cartofii prăjiți se scumpesc. Vom plăti aproape dublu pentru a ne face poftele

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Potrivit FPTR, la această ediție a programului participă în jur de o sută de hoteluri, ceea ce înseamnă că sunt oferite aproape 10.000 de locuri de cazare pe noapte la prețuri reduse pentru turiști, potrivit impact.ro.

„În ciuda scurtării vacanței de vară a elevilor și a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, „Litoralul pentru Toţi” este un program aşteptat şi dorit atât de români care s-au bucurat deja de o vacanţă în plin sezon, cât şi de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral.

Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă şi îi îndemn pe turişti să rezerve în această activitate pentru că preţurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinaţiile concurente, iar vremea se anunţă a fi însorită şi călduroasă toată luna septembrie”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Totodată, românii pot achita și folosind voucherele de vacanță. La un hotel de trei stele, fără mic-dejun inclus, tarifele pentru o noapte încep de la 35 de lei persoană, pentru un sejur de cel puțin cinci nopți.