Actul sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis.
Legea anti-viol a fost promulgată și intră în vigoare de la 1 ianuarie 2024
Legea anti-viol a trecut de votul Camerei Deputaților și a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis. Mai exact, orice act sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol, dacă diferența de vârstă dintre cei doi este mai mare de cinci ani.
Conform noii legi, scopul inițiativei este de a ridica vârsta consimțământului sexual şi de a încrimina distinct infracțiunea de viol săvârșită asupra unui minor, precum şi cea de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor şi infracțiunea constând în determinarea sau înlesnirea întreținerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, cu forme agravante şi pedepse proporționale.
Ce riscă cei care încalcă legea?
Cei care vor încălca legea, vor risca pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, cu excepția cazului în care diferența de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte cinci ani.
Inițiativa legislativă a fost adoptată decizional de Camera Deputaților la finalul sesiunii legislative, cu 0 voturi „contra” și 267 „pentru”.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că „Orice zi fără această lege a constituit o portiță de scăpare pentru agresorii sexuali.
De acum, se va asigura un mediu mai sigur pentru copii, iar infractorii condamnați de viol nu vor mai beneficia de amânarea sau suspendarea pedepsei. Nimeni nu va mai putea invoca vreodată, în nicio sală de judecată, că un minor sub 16 ani a consimțit la un act sexual cu un adult”.De asemenea, aceasta a mai precizat legat de măsurile legii că: „sunt absolut necesare și solicitate de grupuri reprezentative ale societății civile, de părinți, de activiști din sfera socială, de profesioniștii din domeniul protecției copilului”, arătând că „România se plasează în topul listei cu cel mai mare număr
„Datoria noastră ca legiuitori este să ne asigurăm că legea face un lucru limpede şi anume că apără victimele şi sancționează agresorii! Am lucrat împreună cu colegii parlamentari din PNL cu gândul la sutele de copii abuzați sexual astfel încât vinovații trebuie să suporte consecințele legii pe măsura faptelor lor abominabile", a precizat Alina Gorghiu, într-un comunicat de presă.”,
a spus Alina Gorghiu.Ministrul Justiției a mai completat: "Şi mulţumesc societății civile pentru parteneriatul constant şi tot sprijinul acordat pentru această lege. România se plasează în topul listei cu cel mai mare număr de victime ale infracțiunilor sexuale din Europa, 80% dintre aceste victime fiind femei şi copii. Parlamentul avea obligația să corecteze hibele legislative care oferă posibilitatea vinovaților să scape fără să fie pedepsiţi pe măsura faptei. Până acum, România era între cele 8 state care aveau ca vârstă a consimțământului sexual 14 ani în timp ce alte 7 state aveau 15 ani, iar 11 state europene (plus SUA, Canada şi Israel) optaseră deja pentru vârsta de 16 ani”.
Sursă: adevărul.ro