O nouă lovitură pentru Îlgaz. În această seară, într-un nou episod din “Secrete de familie”, de la ora 20:00, la Kanal D

Autor: Lavinia Medrea
Actualizat: 24 nov 2023, 17:00

În această seară, de la ora 20:00, în noul episod din serialul “Secrete de familie”, difuzat la Kanal D, o regăsim pe Ceylin în suferință, după pierderea tatălui, însă tânăra vede acum, în Metin, un real sprijin, fără să bănuiască măcar ce adevăr teribil ascunde acesta.

Yekta, care știe fiecare detaliu despre uciderea lui Zafer, are un vizitator neașteptat. Osman, cumnatul lui Ceylin, apelează la serviciile avocatului, ca să îl ajute să rămână alături de soția sa, aceasta înaintând actele de divorț. Yekta acceptă cu bucurie să îl reprezinte pe Osman, mai ales că a aflat cine este avocata soției acestuia.

O nouă lovitură pentru Îlgaz

Soții Kaya încep, cu pași timizi, să-și facă noi planuri de viitor împreună, mai ales că ultima perioadă din viețile acestora a fost nelipsită de drame, suferință și încercări teribile ale destinului. Cei doi își doresc mai mult ca oricând să aibă o familie adevărată.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

O nouă tragedie ii va pune la încercare pe tinerii însurăței. Întâmplarea face ca Îlgaz să găsească o filmare ce dovedește implicarea fratelui său în moartea lui Zafer. De aici și până la a dezlega firul evenimentelor  este un pas, iar Îlgaz se cutremură la gândul că știe, acum, cât de mult este implicată familia sa în moartea tatălui soției sale.

Nu ratați, în această seară, de la ora 20:00, un nou episod din serialul “Secrete de familie”, difuzat numai la Kanal D.