Agenția Națională pentru Sport a propus introducerea unei noi materii în școlile din România, cu scopul de a promova sănătatea copiilor. Această materie va fi predată elevilor de gimnaziu c a materie separată, care va fi totuși complementară orelor de sport.
Elevii vor studia o nouă materie!
Așadar, Agenția Națională pentru Sport a propus ca elevii să studieze educația nutrițională, care va fi complementară orelor de educație fizică. Obiectivul introducerii acestei materii este de a reduce obezitatea infantilă.
Gabriel Toncean, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, este cel care a făcut propunerea către Ministerul Educației. Mai mult, acesta a precizat că noua materie îi va învăța pe copii să se hrănească într-un mod sănătos.
Citește și: Vești bune pentru elevi și profesori. O nouă zi liberă la începutul anului școlar
„Această disciplină, indiferent de cum se va numi, va avea ca scop să îi înveţe pe copii să se hrănească corect şi să adopte un stil de viaţă sănătos.
Obiectivul nostru major – introducerea acestei discipline noi de educaţie nutriţională în şcoli, la nivelul gimnazial – trebuie finalizat, implementat fie ca materie de sine stătătoare (cazul ideal), fie ca modul de studiu în cadrul orelor de sport sau ale unor discipline conexe”, susține vicepreședintele.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Proiectul a fost depus oficial la finalul lunii septembrie. Toncean explica în acea perioadă, printr-o postare pe Facebook, faptul că dorește introducerea noii discipline, deoarece obezitatea infantilă a crescut foarte mult în ultima perioadă, iar principalele cauze sunt sedentarismul și consumul de alimente procesate.
„Sănătatea și educaţie nutriţională a copiilor noştri sunt esenţiale pentru viitorul nostru ca naţiune. Cu sprijinul vostru, al tuturor părinţilor şi factorilor de decizie din România, putem să aducem această schimbare şi să ne asigurăm că tinerii noştri cresc puternici şi sănătoşi”, a mai sus Gabriel Toncean, vicepreşedintele Agenției Naționale pentru Sport.
O altă inițiativă deja implementatată se referă la folosirea telefoanelor mobile de către elevi în timpul orelor de curs. Începând din luna septembrie a acestui an, această practică este interzisă în școli. Noua legislație permite folosirea telefoanelor exclusiv în anumite spații autorizate.
„Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ”, anunță articolul 106 din Legea Educației.