Întrebată de momentul în care a simțit că are succes în India, Iulia Vântur a dezvăluit:
„Cred că abia în ultimul an am simțit răsplata pentru munca de atâția ani, tocmai de aceea simt că acum trebuie să dau și mai mult, în semn de recunoștință”, a mărturisit Iulia Vântur, în exclusivitate pentru Viva.
Ce sprijin a primit Iulia Vântur din partea lui Salman Khan în cariera ei din India
Iulia Vântur a vorbit, de asemenea, despre cum este să fii o vedetă în India și să ai un succes răsunător.
„În India, datorită culturii, importanței familiei, cred că presa este mai puțin agresivă și malițioasă. Fotografi sunt peste tot, însă nu te urmăresc ca agenții secreți.
Citeste si: Ce spune Iulia Vântur, după mai bine de zece ani de relație cu Salman Khan: „Un copil e un dar”
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„Salman a fost cel care a făcut introducerea. Când ești prezentat de cineva ca el, trebuie să te prezinți de la același nivel profesional, nu ai cum să dezamăgești. Acolo a fost adevărata muncă. Conținutul și examenul final eu le-am dat. Am fost privilegiată să am parte de sfaturile unui om cu o experiență de peste 30 de ani în Bollywood. M-a susținut și chiar a crezut în mine.
Cum este Salman Khan ca manager. Dezvăluirile partenerei lui
Iulia Vântur a mai povestit, pentru Viva, cum este Salman Khan ca manager și care este nivelul de înțelegere profesională dintre ei.
„Nimeni nu rezistă atâtea generații într-un domeniu decât dacă e excepțional. Nu am cunoscut un om mai muncitor, mai implicat în ceea ce face. Pentru el, filmul, munca reprezintă viața în sine, de la cel mai mic detaliu până la ultimul. Pare foarte relaxat pentru că își știe jobul foarte bine, însă, dacă ajungi să îl cunoști, știi că el creează mereu ceva nou. Este foarte atent la detalii și are talentul de a te face să-ți dorești să devii și tu, la rândul tău, cea mai mai bună versiune a ta, tocmai prin puterea exemplului. Competiția cu tine însuți/însăți în fiecare zi, nu cu alții! E ușor să cădem în starea caldă în care ne complacem… las', că merge și așa!”, a povestit Iulia Vântur.