Incidentul tragic s-a petrecut pe 3 februarie 2022, în Bradford, Anglia, și a avut consecințe fatale pentru ambii implicați.
Georgia a murit sufocată de iubitul ei, după practicarea unui joc erotic
Georgia Brooke a fost strangulată de iubitul ei, Luke Cannon, în timpul unui act sexual. Luke Cannon a fost găsit mort a doua zi, într-o zonă împădurită din apropierea orașului, după ce fugise din spitalul unde își dusese iubita, relatează BBC.
Mama Georgiei, Samantha Beaumont, și-a exprimat durerea și a spus că familia și-a găsit liniștea odată ce adevărul a ieșit la iveală. Ea a povestit cum fiica ei, care excela în dans de la vârsta de cinci ani, primise recent o ofertă de muncă în Grecia. Samantha a menționat că comportamentul fiicei sale s-a schimbat după ce a început relația cu Luke Cannon în 2021, și că, deși și-a exprimat îngrijorările, Georgia nu a ascultat de sfaturile ei.
„Georgia avea toată viața înainte. Pasiunea ei pentru dans a fost viața ei și adevărata ei dragoste. Georgia avea 26 de ani, era o dansatoare frumoasă și talentată, adorată și iubită de mama ei și de întreaga familie”, este un pasaj din declarația mamei citită în instanță.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Ancheta a relevat și mărturii ale prietenilor cuplului, care au descris relația lor ca fiind una „experimentală”, Georgia Brooke căutând plăcerea prin sufocare. Acest lucru a fost confirmat de mesajele pe care ea le trimisese apropiaților, intrate ulterior în posesia poliției.
Practica de „sufocare sexuală” poate avea consecințe fatale, avertizează medicii
Medicul legist Martin Fleming a catalogat incidentul drept un accident nefericit și a subliniat pericolele severe ale practicii de sufocare sexuală, avertizând că aceasta „prea des se termină cu consecințe fatale”.
Acesta a adăugat că Georgia Brooke a fost supusă unei presiuni excesive asupra gâtului pentru o perioadă prea lungă de timp, conform declarațiilor medicului legist Chris Johnson.Medicul legist a subliniat că, deși nu există dovezi că Luke Cannon ar fi avut intenția să-și omoare iubita, forța utilizată a fost excesivă, iar Georgia nu a avut