După mai multe luni petrecute în penitenciar și în arest la domiciliu, soarele a ieșit pe strada celor doi milionari. Judecătorii Curții de Apel București au decis, vineri, ca Andrew și Tristan Tate să fie judecați în libertate.
Andrew și Tristan Tate au scăpat de arestul la domiciliu
Decizia de a fi cercetați în libertate a fost luată de judecătorii Curții de Apel din Capitală, iar hotărârea nu mai poate fi contestată.
Deși au fost puși sub control judiciar, milionarii vor fi obligați să respecte mai multe obligații, printre care să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de
Andrew și Tristan Tate sunt nevoiți să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemaţi și să nu depăşească limita teritorială a judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti, decât cu
încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. O altă măsură este aceea de a nu lua legătura cu martorii sau cu victimele.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Cele două tinere implicate în același dosar, Luana și Georgiana Naghel, nu au avut parte de același noroc și vor rămâne în continuare arestate la domiciliu.
Andrew Tate a făcut primele declarații după ce a scăpat de arestul la domiciliu
Milionarul este extrem de încântat de decizia instanței și abia așteaptă să părăsească casa. Andrew a făcut mai multe declarații după ce Curtea de Apel București a anunțat decizia luată de judecător.
”După 10 luni. 3 la închisoare, 7 acasă. După 15 milioane de euro, sechestru de bunuri. După un proces bazat pe nimic. Dosarul a fost transmis unui judecător care l-a considerat slab. Am fost eliberat din arest la domiciliu, dar trebuie să rămân în România. Acum. La Moschee. Alhamdulillah!”, a scris Andrew Tate pe Twitter.
Andrew Tate a declarat pentru un post de televiziune că timpul este de partea lor și că toată lumea va afla prin ce au trecut în toată această perioadă. Milionarul este de părere că războiul nu s-a încheiat și vrea să se asigure că toată lumea va ști că este complet nevinovat.
”Nu știu care vor fi planurile de viitor, dar știu că timpul este de partea noastră și, mai devreme sau mai târziu, toată lumea va înțelege ce ni s-a întâmplat! Abia aștept să ies din casă”, a mai spus Andrew Tate.