Ana Dumbravă are 23 de ani, este din Rădăuți, județul Suceava, și este jucătoare profesionistă de CS: GO din 2015. Ana este absolventă a Colegiului Tehnic Rădăuți, urmând apoi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași. Recent, tânăra a fost desemnată cea mai bună jucătoare de Counter Strike:Global Offensive din lume.
O româncă a fost desemnată cea mai bună jucătoare de Counter Strike din lume: "La început am urât jocul și nu am jucat bine, dar am decis să joc un an și să încerc să o fac din ce în ce mai bine"
Ana a primit premiul în cadrul unei gale desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute, în Stockholm, Suedia. În plus, în ultimii ani, tânăra și-a adjudecat o serie de premii remarcabile la cele mai importante turnee de CS: GO pe plan mondial.
„Sper ca prin acest trofeu să inspir cât mai multe femei să se alăture industriei gamingului. În alt doilea rând, doresc să mulțumesc coechipierilor mei pentru că m-au ajutat să devin un jucător mai bun, o persoană mai bună, mulțumesc organizatorilor, familiei și prietenilor mei, tuturor care au contribuit să-mi îndeplinesc visul”, a declarat Ana pe scena HLTV Award Show 2022, eveniment care îi premiază pe cei mai buni jucători din industrie.
Ana este main AWP-er (Artic Warfare Police) pentru echipa feminină de Counter Strike: Global Offensive (CS:GO), Nigma Galaxy, rolul său în echipă fiind acela de a elimina adversarii de la distanță cu arma cu lunetă (sniper). Ana a participat, într-o primă fază, la campionate naționale (2014-2015), performanțele ulterioare propulsând-o în competiții internaționale. În 2020 a câștigat campionatul internațional „Girl Gamer Festival” Dubai, iar anul trecut a fost câștigătoare în Dallas și Valencia, la cele mai importante turnee de Counter Strike din lume, scrie monitorulsv.ro.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Citește și: Globurile de Aur: Au fost anunțate nominalizările pentru 2023
„Pentru mine, CS:GO-ul mi-a schimbat viața. Nu am crezut niciodată că voi putea ajunge aici, primul meu vis fiind cel de a juca fotbal la un nivel înalt. Din cauza unor probleme de sănătate și personale a trebuit să îmi închei activitatea. Simțeam cum mă scufundam în aceste probleme, iar singurul lucru care mă ajuta era CS:GO-ul.
La început uram jocul și chiar nu jucam bine, dar mi-am propus să mă joc un an de zile și să încerc să devin mai bună. Stăteam ore în șir și învățam cum trebuie să joc mai bine, cum să îmi citesc adversarii și cum să îmi ajut coechipierii. Într-un final pot spune că am reușit să îmi îndeplinesc visul de a deveni jucătoare profesionistă și de a juca pe scenele mari, dar acest lucru nu mă va opri din a munci mai mult și de a-mi ajuta echipa să câștige cât mai multe trofee. (...)
De când m-am apucat de Counter Strike la nivel competitiv am avut două, primul fiind de a sparge bariera dintre scena masculină și cea feminină, iar al doilea de a ajuta fetele și băieții talentați să înceapă și ei o carieră. Aceste goal-uri încă nu s-au schimbat și chiar îmi doresc ca industria noastră din România să aibă un mare succes pe plan internațional. Știu și înțeleg că la început este greu, dar pot spune din experiența mea că nimic nu este imposibil de realizat. Dacă îți dorești ceva și muncești pentru acel lucru, atunci poate deveni realitate”, a declarat Ana pentru https://www.goethe.de/.