Oană Radu a vorbit în premiera în emsiunea online "În Oglinda" prezentata de Mihai Ghita despre relația cu fostul ei iubit, Alin și mai ales despre tragedia prin care a trecut atunci când fostul ei iubit și-a pierdut viață. Cântăreață a mărturisit faptul că de atunci a fost judecata pentru faptul că la aproape 3 luni de la moartea lui Alin, ea și-a refăcut viață, nestiind nimeni despre faptul că cei doi practic nu mai erau împreună, însă Oană a continuat să îl sprijine, mai ales în momentele cât s-a aflat în spital.
Oana Radu, adevarul despre relatia cu fostul iubit care a fost incendiat intr-o scara de bloc
Cântăreață își dorea că tot ce i s-a întâmplat să fie făcut public pentru a avea o șansă să fie transferat în strainate unde ar fi putut fi îngrijit și poate ar fi avut o șansă la viață. Însă familia bărbatului nu și-a dorit că acest caz să fie făcut public, iar Oană a asistat neputincioasa la moartea fostului ei iubit despre care a spus că ar fi făcut orice pentru a-l salva și pentru a fi în viață.
"L-am cunoscut în Craiova, la petrecere. A fost o întălnire comuna. Am fost amici, mă făcea să rad foarte mult și după care când am hotărât să mă mut în București, a venit și el cu mine.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Oana Radu in emisiunea online In oglinda: "Oamenii m-au judecat că la 2-3 luni deja mă afișam cu altcineva"
Eu nu sunt om care se sacrifica, dar drama prin care a trecut și indiferent că omul ăla a fost bun sau rău, eu aș fi stat și aș fi făcut orice posibil. Vreo 12 zile au vrut că toată treaba asta să fie secreta. Aveam resusrse daca veneam să cer ajutorul la televizor. Nu aveam niciun cuvânt de spus. Și poate ar fi avut vreo șansă. Oamenii m-au judecat că la 2-3 luni deja mă afișam cu altcineva. Eu nu am fost fericita niciodată în viață mea. Când l-am cunoscut pe Catalin, am fost pentru prima data fericita în viață mea. Oamenii s-au grăbit să spună lucruri rele și urate despre mine."
Alin, fostul iubit al Oanei Radu a fost atacat de un om al străzii care a aruncat peste el un cocktail Molotov, trupul luandu-i foc. Din cauza arsurilor, bărbatul și-a pierdut viață.