După ce starea de sănătate a Mioarei Roman s-a îmbunătățit, Oana Roman a decis să plece într-o mică escapadă, alături de fiica ei, Isa, pentru a se deconecta puțin de la stresul prin care a trecut.
Unde a plecat Oana Roman
Deși are un program foarte încărcat, Oana Roman nu uită niciodată să-și prioritizeze membrii familiei. Aceasta îi acordă Isei tot timpul și grija de care are nevoie, făcând tot posibilul să suplinească lipsa tatălui micuței, Marius Elisei.
În ultima vreme, Oana Roman a fost suprasolicitată, trebuind să își împartă timpul pentru mama ei, care s-a aflat într-o stare foarte gravă, pentru activitatea sa profesională și, nu în ultimul rând, pentru fetița ei.
Deși a avut un program foarte bine pus la punct, toate aceste lucruri tot au reușit să o copleșească pe vedetă, care a decis să evadeze puțin din rutină pentru a-și reîncărca bateriile.
În consecință, Oana Roman a plecat la munte, împreună cu micuța Isa. Acestea s-au cazat la un hotel foarte luxos din Predeal, unde se bucură de un răsfăț pe cinste, după cum se poate observa în InstaStory-urile postate de vedetă.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Oana Roman petrece clipe frumoase alături de Isa
De când au ajuns, cele două profită de timpul liber pentru a se relaxa în SPA-ul hotelului și pentru a se bucura de frumoasele peisaje. La munte bineînțeles că temperaturile sunt mai scăzute, însă acest lucru nu le împiedică să se încarce cu energia locului.
„Am geacă cu căptușeală din blană și pulover gros și tot mi se pare că e frig.
De asemenea, mama și fiica se răsfață cu adevărate delicatese, preparate de restaurantul hotelului. Acestea au fost foarte încântate de specialitățile servite, iar Oana a mărturisit că nu a mai mâncat pe nicăieri asemenea feluri de mâncare, gătite exact ca la carte.
„Sincer, nu am crezut vreodată că la Predeal o să mănânc o cină perfectă. Cele mai bune fructe de mare pe care le-am gustat vreodată. Creme brulee gătit impecabil. O cină demnă de un restaurant din orice mare capitală a lumii.(...) Felicitări!”, a dezvăluit vedeta.