Obiceiuri Săptămâna Luminată 2023: Ce trebuie să faci în fiecare zi din săptămâna de după Paște!

Autor: Cristina Mocanu

Ce tradiții sunt respectate în săptămâna Luminată?

Sursa: pixabay.com

Ce tradiții sunt respectate în săptămâna Luminată?

Prima săptămână după Paște poartă denumirea de Săptămâna Luminată. Care sunt tradiții și obiceiurile pe care creștinii le păstrează?

Ce reprezintă pentru creștinii ortodocși Săptămâna Luminată?

Săptămâna luminată reprezintă, mai exact, săptămână care urmează după Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În tradiția greacă se mai numește și Săptămâna reînnoită (în grecește Diakaimsimos) pentru că întreaga creație este reînnoită prin Domnul Iisus Hristos. Se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii.

Citește și: Înălțarea Domnului 2023: Pe ce dată pică sărbătoarea în acest an?

Slujbele din această săptămână se fac cu Ușile Împărătești larg deschise. Astfel, privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic, ceea ce simbolizează ușa deschisă de la mormântul Mântuitorului dar și ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim în momentul morții Mântuitorului. În plus, în Săptămâna Luminată este interzis complet postul pentru toți ortodocșii, credincioșii întremându-se astfel după cele opt săptămâni de post anterior Sfintelor Paști.

În Săptămâna luminată și până la Înălțarea Domnului nu se îngenunchează.

Care sunt tradițiile și obiceiurile pe care creștinii ortodocși le păstrează în această zi?

Zilele de miercuri și vineri, din Săptămâna Luminată, sunt zile cu „harți”. Totodată, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

Ziua de marți poartă numele de Marțea Albă și este zi nelucratoare.

Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană pasca rămasă de la Paște și vinul roșu.

În acestă zi oamenii nu ar trebui să lucreze. De asemenea, nu este bine să spălați, nici să călcați rufe, dar nici să faceți curat în casă. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paște și vin roșu.

Ziua de Miercuri din Săptămâna Luminată mai poartă numele și de Sfântă Mercurie. Bărbații se duc să muncească la câmp, însă femeile nu au voie să muncească, deoarece, potrivit tradiției cei care muncesc de „nunta șoarecilor” echivalează cu a aduce rozătoarele în casă și a te lipsi restul anului de bucate pe masă.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

De asemenea, ziua de joi din Săptămâna Luminată poartă numele de Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile și grânele. Cine muncește în această zi aduce asupra casei nenorocul, secetă și dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morților. 44 de găleți cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete iar apa astfel „sfințită” se vărsa apoi în fântână din curte.

Cine muncește în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta și dăunătorii în livezi.

Ziua de Vineri din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântânița. Preoții sfințesc din nou fântânile, după slujba de seară. În această zi este și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Citește și: La mulți ani de Sf. Gheorghe 2023: Mesaje, urări și felicitări

În vinerea din Săptămâna Luminată, de Izvorul Tămăduirii, se obișnuiește ca după otpustul Sfintei Liturghii să se săvârșească slujba sfințirii celei mici a apei.

Vinerea Scumpă vine în contrast direct cu Vinerea Neagră, sau Vinerea Mare, de dinaintea Paștelui. Legendele spun că Maica Domnului a construit o fântână care avea apa doar în Vinerea Scumpă, căci acea apa era dătătoare de viață.

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.

Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morților. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morților. Cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi ușile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise, potrivit unor credințe populare. Altele descriu că acela care se naște în această săptămână va fi un om norocos.

Sursă: impact.ro