Preşedintele directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a anunţat că începând de vineri şi până pe 4 iulie toţi potenţialii investitori pot să achiziţioneze pachete de acţiuni la Hidroelectrica, precizând că fiecare român poate fi acţionar la această companie. Marţi, 27 iunie, în jurul orei 11:35, a fost spart pragul de 1 miliard de lei (200 mil. euro) prin subscrierile din partea micilor investitori în oferta de listare a Hidroelectrica (H2O) la Bursa de Valori Bucureşti, arată datele agregate de Ziarul Financiar.
Cum poți cumpăra acțiuni la Hidroelectrica
Oferta de listare a Hidroelectrica a demarat, oficial, vineri dimineață, iar investitorii pot cumpăra acțiuni până în data de 4 iulie 2023, până la ora 12:00. Persoanele fizice pot fie să își deschidă un cont la băncile sau la casele de brokeraj care intermediază listarea sau pot să completeze formularul de înscriere de la Bursa de Valori București și să
„Este un moment istoric pentru Hidroelectrica, este un moment istoric pentru piaţa de capital. De astăzi, în mod oficial, se lansează oferta publică iniţială pentru listarea Hidroelectrica. Este un moment mult aşteptat. Compania a lucrat intens în ultimii ani la acest proiect şi iată că astăzi ne aflăm într-o etapă extrem de avansată, care se va încheia pe data de 4 iulie. Începând de astăzi, până pe data de 4 iulie toţi potenţialii investitori pot să îşi manifeste intenţia de a achiziţiona pachete de acţiuni la Hidroelectrica. Începând de astăzi fiecare român poate să fie acţionar la Hidroelectrica”, a declarat Bogdan Badea, vineri, într-o conferinţă de presă.
Prețul la care pot subscrie investitorii de retail este fix, de 112 lei pe acțiune. Aceștia pot cumpăra minim 50 de acțiuni Hidroelectrica, adică trebuie să scoată din buzunar minim 5.600
lei. Nu există o limită maximă de acțiuni care pot fi cumpărate.În doar două zile, micii investitori au luat 63% din tranşa adresată lor, adică au introdus ordine de 830 milioane de lei, arată calculele realizate de Ziarul Financiar. Pe 23 şi 26 iunie numărul de acţiuni subscrise de investitorii de retail s-a ridicat la 7,4 milioane de unităţi, ceea ce la un preţ de subscriere de 112 lei pe unitate înseamnă plasamente de aproximativ 830 mil.
„De la debutul ofertei am observat un interes foarte ridicat pentru acţiunile Hidroelectrica. Asta ne confirmă faptul că într-adevăr banii aşteptau de pe margine această listare şi trebuie să ţinem cont de faptul că este foarte posibil ca un număr mare de subscrieri să vină în ultima zi a perioadei cu discount”, a a declarat Radu Cojoc, broker al Goldring.
Pâna la 27 iunie 2023, cantitatea in oferat a depășit pragul de 11.400.000, la ora 17:56 fiind de 11.433.957, adică investiții în valoare de 256 mil EUR, și încă există interes, specialiștii estimând că subscrierile vor fi de 3 ori mai mari.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Ghid de subscriere la Electrica pentru micii investitori
Pentru micii investitori, Fondul Proprietatea a pus la dispoziție pentru micii investitori 15% din acțiunile scoase la vânzare, adică 11,7 milioane de acţiuni, în timp ce restul acțiunilor sunt pentru investitori instituţionali. În caz de suprasubscriere, oferta pentru micii investitori poate fi crescută la 20%.
Detaliile principale ale ofertei pentru investitorii de retail (micii investitori):
- Perioada de ofertă este cuprinsă între 23 iunie – 4 iulie 2023, inclusiv
- Prețul de subscriere este un preț fix de 112 RON per acțiune, respectiv valoarea maximă a intervalului de preț de oferta între 94 RON și 112 RON per acțiune, conform Prospectului
- Prețul final de ofertă este așteptat să fie între 94 RON și 112 RON per acțiune și va fi făcut public la Data Alocării, respectiv în data de 5 iulie 2023
- Investitorii de Retail au dreptul la o reducere de 3% din Prețul final de ofertă („Prețul Final de Ofertă Redus”) pentru subscrierile efectuate în mod valabil în primele 5 zile lucrătoare din perioada de ofertă, conform Prospectului, respectiv până la și inclusiv la data de 29 iunie 2023
- Numărul minim de acțiuni care pot fi subscrise de către un Investitor de Retail este de 50 acțiuni
- Investitorilor de Retail li se vor alocă un număr de acțiuni egal cu numărul acțiunilor subscrise în mod valabil de aceștia înmulțit cu Indicele de alocare (factorul pro rată).
- Data alocării: 5 iulie 2023
- Data tranzacției: 6 iulie 2023
- Data decontării: 10 iulie 2023
- Listare: Acțiunile vor fi admise la tranzacționare pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București în data de 12 iulie 2023
- Prospectul listării Hidroelectrica poate fi consultat AICI.
Investitori principali în cadrul ofertei de acțiuni Hidroelectrica
Trei grupuri de investitori instituţionali români au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul ofertei publice de vânzare a acţiunilor Hidroelectrica şi au încheiat un acord de investiţii cu societatea şi Fondul Proprietatea, în calitate de acţionar vânzător, aceştia angajându-se să achiziţioneze în total 2,24 miliarde lei în acţiuni la preţul final de ofertă, sub rezerva anumitor condiţii uzuale.
Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat prospectul pentru oferta publică iniţială derulată de Fondul Proprietatea, un fond de investiţii alternativ administrat de Franklin Templeton International Services, în legătură cu acţiunile ordinare existente ale societăţii şi totodată începutul perioadei de Ofertă. Societatea va depune cerere pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti.
Cum se face alocarea
Dacă numărul de Acțiuni Oferite subscrise în mod valabil în cadrul Tranșei Investitorilor de Retail este mai mare decât numărul Acțiunilor Oferite alocate Tranșei Investitorilor de Retail (astfel cum va fi stabilit la Data Alocării), Acțiunile Oferite din Tranșa Investitorilor de Retail vor fi alocate fiecărei subscrieri valabile a Investitorilor de Retail proporțional cu numărul de Acțiuni Oferite din subscrierea respectivă (alocare pro rata).
Pentru evitarea oricărei neclarități, o astfel de alocare pro rata se aplică în mod egal tuturor subscrierilor din cadrul Tranșei Investitorilor de Retail, fie că sunt depuse în primele cinci (5) Zile Lucrătoare ale Perioadei de Ofertă, fie în celelalte Zile Lucrătoare ale Perioadei de Ofertă. În acest scop, un factor pro rata se va calcula după cum urmează: Factorul pro rata= Numărul total de Acțiuni Oferite alocate Tranșei Investitorilor de Retail/ Numărul total de Acțiuni Oferite subscrise în Tranșa Investitorilor de Retail.
În cazul unei supra-subscrieri, Investitorilor de Retail li se vor restitui diferența între suma plătită pentru Acțiunile Oferite subscrise și valoarea Acțiunilor Oferite alocate, precizează financialintelligence.ro .
Daca tranșa retail e subscrisă integral (sau doar parțial), investitorii retail vor primi un număr de acțiuni identic celui subscris. De exemplu, dacă investitorii retail subscriu 11,701,067 de acțiuni (adică integral tranșa rezervată lor), cineva care a subscris 50 de acțiuni va primi 50 de actiuni.
Dacă investitorii retail subscriu, de exemplu, 10,000,000 de acțiuni (adică mai puțin decât mărimea tranșei rezervate lor), cineva care a subscris 50 de acțiuni va primi (tot) 50 de acțiuni.
Dacă tranșa retail e supra-subscrisă, alocarea acțiunilor va fi proporțională: investitorii retail vor primi un număr de acțiuni egal cu numarul actțunilor subscrise înmulțit cu indicele de alocare (factorul pro-rată), care va fi anunțat pe 5 iulie (la data alocării).
De exemplu, daca investitorii retail subscriu 14,000,000 de acțiuni, indicele de alocare (factorul pro-rată) va fi: 11,701,067 de acțiuni (mărimea tranșei retail)/ 14,000,000 de acțiuni subscrise= 0.8357905. În acest caz, cineva care a subscris 50 de acțiuni va primi: 50 de acțiuni subscrise* 0.8357905 (factorul pro-rată)= 41 de actiuni.