Raluca Turcan a anunțat ce se va întâmpla cu salariul minim în contextul în care mai multe țări din Uniunea Europeană ridică probleme la nivelul la care ar trebui să fie veniturile minime ale angajaților.
Intră în vigoare de la 1 ianuarie. Ce se va întâmpla cu salariul minim pe economie
Raluca Turcan a făcut anunțul momentului: Salariul minim ar putea să crească, începând cu 1 ianuarie 2022.
Ministrul Muncii a declarat că nu vrea să speculeze cu cât va crește salariul minim, dar mai ales că, această măsură nu este sigură, însă ea își doreșre acest lucru.
”Suntem într-un context oarecum favorabil creșterii salariului minim, statele membre ale UE își pun problema despre cum ar trebui să arate salariul minim.
Dacă obținem o mai mare corectitudine în relațiile de muncă, atunci majorările de salariu minim ar putea să conducă la o creștere a puterii de cumpărare și a nivelului de trai.
Sunt foarte mulți oameni angajați scriptic cu salariu minim și de fapt au un alt salariu.
Din acest proces pierde angajatul, când acceptă să fie plătit scriptic cu mai puțin, adică să aibă venituri declarate sau sub-declarate el este păgubit la pensie, în timp”, a declarat Raluca Turcan.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Raluca Turcan:”Am propus ANAF-ului un protocol de colaborare”
Ministrul Muncii a precizat că a propus ANAF-ului un protocol de colaborare pentru a crește corectitudinea în muncă.
”Am propus ANAF-ului un protocol de colaborare, pentru că degeaba inspectorii forței de muncă dau amenzi, dacă apoi colectarea acestora nu se mai întâmplă.
M-ați întrebat cum îi ajutăm pe oameni să creștem corectitudinea în muncă, pentru că avem o concurență neloială între cei care plătesc exact cât au plătit în contracte și cei care apelează la diverse subterfugii.
În primul rând, avem o campanie de informare, apoi modificăm cadrul normativ pentru a defini ceea ce este munca sub-raportată, o includem drept contravenție și le spunem oamenilor să își ceară drepturile.
Avem aproximativ 480.000 de oferte de muncă înregistrate, există 280.000 de locuri de muncă neocupate. Angajatul dacă este bine pregătit, să se ducă la angajator să își ceară drepturile pe contractul de muncă, aici trebuie să învețe să militeze.”, a mai spus Turcan.