Omar, victima comentariilor rasiste. Acesta a fost hărțuit, deoarece este arab

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 23 sep 2022, 08:08

Omar a câștigat, în urmă cu mai mulți ani, un concurs de talente care i-a adus recunoaștere națională. Acesta s-a bucurat de un val de celebritate datorită premiului obținut și a continuat să își facă o carieră din asta.

Omar este de origine arabă și, în România, din cauza acestui lucru, a avut foarte multe de suferit. Lumea a trecut cu vederea talentul său și s-a oprit la țara lui de origine. În cadrul emisiunii Detectorul de Minciuni, acesta a detaliat subiectul.

Omar a fost hărțuit din cauza faptului că este arab

„Da, am pățit, dar nu neapărat fizic. Au fost chestii la nivel de subtilități, astea dor cel mai tare, în școală. Am văzut la mulți profesori un comportament diferit. Cumva, ei îl făceau într-o modalitate subtilă, dar, știind că o să doară mai tare dacă rămâne la subtil și nu își exprimă ura față în față...

Numai că eu am exploatat foarte tare lucrul ăsta și, când am văzut că am un profesor care are ceva personal cu mine, l-am scos din sărite cu cuvinte mici, până când a început să zică lucrurile pe față, în așa fel încât să

am motive să mă duc la director”, a spus Omar în cadrul emisiunii.

Citeste si: Ar accepta sau nu Andreea Tonciu să fie înșelată. Declarațiile fără perdea ale vedetei

Cum a fost influențată relația dintre Omar și Miruna din cauza religiilor diferite pe care aceștia le au

Omar și soția sa au religii diferite, ceea ce, la prima vedere, poate părea un mare dezavantaj. Cu toate acestea, Omar susține că este de acord în totalitate cu Creștinismul, deoarece este prima religie apărută și chiar și-a îndemnat soția să studieze mai profund acest aspect.

„Nu vreau să pară ceva orgolios, nu au existat probleme, dar o să spun și de ce. În general, la noi în țară, educația legată de religia oamenilor care sunt creștini aici nu este chiar atât de solidă.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei și la ce să renunțe. „Silviu a murit având cu mine o relație de dușmănie.”

Adică, oamenii din țara asta nu prea cunosc atât de multe despre religia lor și eu, cu Miruna, când am văzut că ea a devenit interesată (de religia lui), eu pe ea nu am sfătuit-o să învețe Islamul, religia mea, pentru că am văzut că are lacune în ceea ce privește educația față de religia ei.

Ea cunoștea obiceiurile bisericești, doar că una e să cunoști obiceiurile și una e să cunoști ce zice cartea și eu pe ea am sfătuit-o să învețe religia ei, pentru că noi, musulmanii, nu contestăm Creștinismul.

Citeste si: Andreea Tonciu s-a luat la bătaie cu o femeie din showbiz. Declarațiile fără precedent ale brunetei: „Cât timp vorbești prost și mincinos despre mine, te bat”

Suntem convinși 100% de profeția lui Iisus, de Biblie, noi credem în cuvântul lui Dumnezeu, indiferent de Scriptură, numai că noi nu credem în invențiile care apar în biserici, în cel mai recent timp.

Am acceptat orice este în jurul meu, pentru că, la final, rămânem doar cu faptele bune”, a mai spus artistul.

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.