Mustafa Mert Koç este considerat o revelație a cinematografiei turcești moderne deoarece în cei aproape zece ani de activitate pe platourile de filmare a dovedit un talent uluitor și o pasiune uriașă pentru profesie. Publicul din România l-a cunoscut recent în distribuția serialului Melek, în care a dat viață personajului Omer, un rol care i-a adus mare succes pe plan profesional, dar și un plus de notorietate.
Ea a fost si va rămâne marea iubire a carismaticului actor Mustafa Mert Koç
Mustafa Mert Koç a venit pe lume în anul 1994, în Istanbul, într-o familie înstărită. Părinții lui i-au îndrumat pașii la vârstă majoratului, după absolvirea liceului, spre Facultatea de Științe Politice, în cadrul Universității Atılım, unde a și fost admis cu brio. Dar treptat, tânărul a conștientizat faptul că nu va putea profesa pe scenă politică și atunci a decis să își urmeze mare vis de a deveni actor și s-a reorientat către o școală privată de teatru, din Los Angeles,
În anul 2014 Mustafa a revenit în Istanbul, renunțând la America și a hotărât să își încerce norocul în țară natală în domeniul actoriei.
Dincolo de cariera strălucită, tânărul actor Mustafa Mert Koç nu s-a bucurat de același succes și pe plan personal, deoarece a trecut în 2022 printr-o despărțire dureroasă. Potrivit presei din Turcia, chipeșul actor a trăit o intensă poveste de dragoste cu superbă actrița Melisa Asli Pamuk, în vârstă de 32 de ani, pe care a cunoscut prin prisma meseriei lor și s-a îndrăgostit iremediabil de ea. Însă după doar un an de relație, povestea lor s-a destrămat din cauza unor neînțelegeri ce nu au reușit să le clarifice la acea vreme. În ciuda despărțirii dureroase, tânărul actor o va păstra în inima lui drept una dintre marile sale iubiri.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii