Iar aici, la poarta Muntilor Fagaras, batutul toacei e litera de lege. Nescrisa. Acea lege a firii, pe care, in ani de-a randul, duhovnicul s-a straduit s-o impamanteneasca printre-ai lui.

Nimic inainte de a inchina o rugaciune! Nimic fara Dumnezeu! Se pare ca numai oamenii buni si curajosi reusesc sa infaptuiasca lucruri mari. Precum ridicarea acestei biserici, tocmai pe locul prin care trecea, odata, celebrul bulevard al socialismului.

Din '91 pana in '94, s-a muncit asiduu, pana s-a sfintit biserica.

Tot de atunci, aici, se bate si toaca. Intalnita numai in biserica ortodoxa, toaca isi are originile in vechime, cand strabunicii nostri, fie ca se asezau intr-o lunca odihnitoare ori puneau hotarul la calcai de munte, deodata inaltau o cruce si un altar; iar toaca incepea sa se auda, impartind timpul dupa ceasurile de rugaciune.

La toaca, poti face si zgomot, nu doar muzica. Iti trebuie spirit, credinta si talent.

Acesti copii le au, parca, pe toate. Le lipsea doar cineva care sa le mentina flacara vie in suflet, sa le deschida calea, sa le batatoreasca drumul.

Ca sa poata canta la toaca, Ioana si Teodora vin de doua ori pe saptamana la biserica impreuna cu parintele. Pasesc increzatoare de fiecare data peste pragul Casei Domnului, pentru ca stiu ca, dupa fiecare lectie, se vor apropia si mai mult de muzica, de arta...

chiar si de Dumnezeu.

Iar pregatirea asta se face acum la scara larga. Pentru ca Dumnezeu le-a dat gandul bun si s-au prins intr-o competitie, devenita, de vreo sapte ani, chiar internationala- un festival de batut toaca.

Vreo 90 de copii au fost si anul acesta. Un efort supraomenesc, curata nebunie, sa te inhami la a organiza asa ceva!
Parintele, insa, nu da inapoi! Stie ca poarta pe umeri o misiune.

Urbea de la picior de munte a ajuns astfel pe o altfel de harta a Romaniei. A lumii, chiar. Desi greutatile n-au fost deloc putine.

Cires crescut la poalele varfului Moldoveanu, cel mai inalt din tara, care se ridica falnic aici, in centrul tarii. Ciocanelele se fac si ele tot din lemn de esenta tare. Dar bucata din lemn a capatat in timp deja o alta aura.

Toaca creaza dependentza de frumos. Atat in ochii micutilor vrajiti parca de ritmul in care bat ciocanele cat si in sufletele celor ce asculta si se imbogatesc spiritual.

Mesajul cantecului de toaca e cat se poate de clar. Pentru toti cei vrednici sa priceapa. Un amanunt neimportant poate pentru multi. Pretuit insa de parinte. Mare i-a fost bucuria cand, la ceremonia de sfintire a temeliei la Catedrala Mantuirii Neamului, cei peste 50 de ierarhi prezenti la slujba au tinut in mana cate un astfel de busuioc, facut cu pricepere, dragoste si migala, de credincioasele din centrul tarii.

De la festivalul de toaca, la busuiocul marca inregistrata si pana la pictura de icoane pe sticla- pe toate le face preotul cu-aceeasi nemarginita daruire.

Maini pricepute, chip luminos, suflet curat si ochi scanteietori. O voce blanda si spirit pururi proaspat, care iti poate povesti ore in sir. Acasa, pe drum si la biserica, Octavian Smadu e preot cu norma intreaga. E un exemplu, ca harul nu-l ai numai cand iti acoperi trupul cu sfintele vesminte. Ci-l porti mereu zidit in tine. La fel ca minunatul sunet de batai de toaca.