Trecerea la ora de iarnă 2022 se va face la finalul lunii octombrie. A devenit o obișnuință pentru români să dea ceasurile cu o oră înapoi, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00. Iată când va trece România la ora de iarnă în 2022, dar și care este motivul pentru care se întâmplă în fiecare an acest lucru.
Ora de iarnă 2022. Care este cea mai lungă zi din an?
Toamna s-a instalat deja în România, astfel că a început să se întunece mai devreme, zilele fiind mai scurte, iar nopțile mai lungi. Acesta este primul semn că se apropie cu pași repezi ziua în care România va trece din nou la ora de iarnă. Așa cum se întâmplă în fiecare an, trecerea la ora de iarnă se face în ultimul weekend din luna octombrie. Astfel, în anul 2022, România va trece la ora de iarnă în noaptea de 29 spre 30 octombrie, atunci când ora 04:00 va deveni ora 03:00.
Ora de iarnă este, de fapt, ora legală oficială standard. Aceasta se păstrează până în ultimul weekend din luna martie, atunci când se trece la ora de vară.
Această trecere se face cu scopul de a folosi cât mai mult lumina Soarelui și de a economisi astfel energie electrică. Astfel, după trecerea la ora de iarnă în 2022, românii vor reveni la ora de vară pe 26 martie 2023, atunci când ceasurile se vor da cu o oră înainte.Un alt motiv pentru care s-a dorit în trecut existența orei de vară și a celei de iarnă a fost pentru a economisi energie în perioada războiului, dar și în timpul crizelor apărute pe piața petrolului în anii 1970.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Ora de iarnă 2022. Uniunea Europeană dorește renunțarea la schimbarea orei
România trece la ora de iarnă pe 30 octombrie 2022.
În România, deși s-a vorbit despre renunțarea la ora de vară, autoritățile nu au anunțat oficial dacă se va întâmpla acest lucru.
Citeste si: Pe ce dată se dau ceasurile cu o oră înapoi toamna asta. România revine la ora de iarnă în octombrie 2022
Ce efecte negative are asupra organismului trecerea la ora de iarnă?
Propunerea de a renunța la schimbarea orei vine după ce specialiștii au studiat ce se petrece la nivelul organismului în momentul în care se trece la ora de iarnă sau de vară. Astfel, pentru că organismul are nevoie de aproximativ 4 săptămâni pentru a se adapta la noile schimbări, după trecerea la ora de iarnă pot să apară stări de oboseală, nervozitate, anxietate sau chiar depresie. Pot să apară tulburări de somn, insomnii, dar și probleme în alimentație. Unele persoane se pot confrunta cu o poftă de mâncare excesivă, totul din cauza oboselii.
Citeste si: Ora de iarnă 2022. Când revin românii la ora de iarnă. Momentul când ceasurile se dau o oră înapoi