Orașul din România în care s-au mutat peste 1.000 de oameni în ultimii ani! Se află la doar două ore de București

Author: Diana Ghita

Acesta este orașul care a atras mii de români în ultimii ani

Sursa: primariapucioasa.ro

La doar două ore de agitația din Capitală se află o oază de liniște. Aceasta este o localitate din Dâmbovița unde mii de români au preferat să se mute în ultimii ani, pentru a scăpa, astfel, de haosul citadin.

Foarte mulți români au preferat să se retragă în zone izolate, cum ar fi, spre exemplu, localitatea Pucioasa, din județul Dâmbovița, care a devenit o locație foarte atractivă pentru oamenii care s-au săturat de orașele supraaglomerate, precum București ul.

De ce preferă românii să se mute în Pucioasa

În decorul pitoresc al orașului Pucioasa, din județul Dâmbovița, aflat la o aruncătură de băț de Munții Bucegi, se conturează un tablou demografic în ascensiune. Cu peste 3.000 de case și o populație în creștere, cu peste 1.000 de noi veniți în ultimii cinci ani, acest oraș devine o destinație din ce în ce mai atractivă, mai ales pentru cei obosiți de aglomerația și zgomotul din mediul urban, inclusiv din capitală.

„Cam tot ceea ce vedeți în jurul nostru face parte din teritoriul orașului Pucioasa", a declarat primarul localității, Constantin Ana, pentru Observator.

Citește și: Explozie la un bloc din Dâmbovița! Au fost evacuate 12 persoane

Cu o ofertă generoasă de case, Gheorghe Nicolaescu, unul dintre localnici, își scoate proprietatea la vânzare, evidențiind că multe dintre aceste case au rămas neschimbate de la construcția lor inițială.

„Tot ce vedeți și se mai găsește aici e de când eram tânăr și eu și am cunoscut-o pe soție. Au rămas așa cum au fost pe timpurile acelea", povestește bărbatul, cu nostalgie.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

De ce preferă oamenii să se mute în Pucioasa
[Sursa: trecator.ro]

Cât costă o locuință în Pucioasa

Una dintre cele mai căutate zone din Pucioasa este Maluri, renumită pentru peisajul său rustic și atmosfera liniștită. Tinerii care caută refugiul în natură, departe de agitația urbană, se orientează către această parte a orașului și țin cont și de facilitățile oferite, cum ar fi serviciile sanitare și unitățile de învățământ.

„Omul își dorește un acces facil la sănătate. Avem și grădinițe și școli sunt oportunități destule, chiar dacă nu sunt toate în Pucioasa", explică edilul localității.

Citește și: Orașul din România în care poți să îți cumperi un apartament cu 30.000 euro! Ai auzit de multe ori numele lui

Pentru mulți dintre cei care aleg să își facă un cămin aici, renovarea unei case existente este o variantă mult mai bună decât construirea uneia noi, din cauza costurilor mai mici și a timpului mai scurt necesar finalizării lucrărilor.

Prețurile pentru locuințe în zonele apropiate orașelor de reședință de județ pornesc de la 30.000 de euro, în timp ce construirea unei case noi poate depăși suma de 100.000 de euro. Adriana Iftimie, specialistă în construcții, avertizează că, în momentul achiziționării unei case, atenția trebuie acordată fundației, terenului și racordurilor la utilități, pentru a evita surprizele neplăcute în viitor, scrie fanatik.ro.