Evenimentul aduce împreună iubitori de alergare din întreaga lume. Ziua de 25 mai va fi dedicată exclusiv competițiilor pentru copii și familie, iar în cea de-a doua zi se vor desfășura cursele de 5 km, 10 km, 21 km (semimaraton) și 42 km (maraton).
„Mamaia rămâne o destinație de top nu doar în sezonul estival, ci și pe parcursul anului. Evenimentele sportive sau culturale, organizate cu sprijinul OMD, demonstrează că putem să asigurăm o atmosferă dinamică și accesibilă pentru toți vizitatorii, indiferent de vreme. Este o mândrie pentru noi să vedem cum Mamaia devine un punct de referință pentru turismul românesc, oferind experiențe memorabile și variate, care atrag oameni din toate colțurile lumii. Aceasta este viziunea noastră: o Mamaia practicabilă și îndrăgită în toate sezoanele”, a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.
Aceste competiții sunt organizate pentru a promova un stil de viață activ și pentru a oferi participanților ocazia de a se bucura de alergare într-un cadru natural și relaxant, pe litoralul românesc.
„Maratonul Nisipului, aflat la a 9-a ediție, nu este doar o simplă competiție sportivă; este o sărbătoare a comunității noastre, un prilej de a aduce împreună oameni din toate colțurile lumii pentru a împărtăși bucuria alergării. Fie că este vorba despre copii care descoperă pentru prima dată emoția unei curse sau despre familii care aleargă împreună pentru a susține o cauză nobilă, fiecare pas pe nisip confirmă puterea sportului de a uni oameni și transforma vieți. Sunt profund recunoscător tuturor celor care se implică în organizarea acestui eveniment și tuturor participanților care aleg să facă parte din această poveste”, declară Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive Sanasport și organizatorul Maratonului Nisipului.
Campionii Școlii
"Campionii Școlii" este o inițiativă care încurajează elevii din școlile gimnaziale să îmbrățișeze sportul și să descopere bucuria alergării. Cursa este gratuită și deschisă tuturor elevilor din școlile primare și gimnaziale. Primele trei școli cu cei mai mulți participanți vor fi recompensate cu vouchere sau sume de bani în valoare de 1000 lei, menite să susțină activitățile sportive. "Campionii Școlii" se va desfășura sâmbătă, 25 mai 2024.
Cursa Family Run
Cursa „Family Run” este concepută pentru a transforma alergarea într-o activitate de familie, oferind părinților și copiilor ocazia de a alerga împreună pe o distanță de aproximativ 1 km. Echipele formate din 2 până la 5 membri vor alerga nu doar pentru propria sănătate și bucurie, ci și pentru a sprijini un proiect caritabil, în beneficiul copiilor cu afecțiuni oncologice.
Înființată în primăvara anului 2023, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.
Despre Asociaţia Sportivă SanaSport: este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în 2013, care are ca obiective majore promovarea importanței sportului pentru societate și îmbunătățirea condiției fizice și a stării de sănătate în rândul locuitorilor din municipiul Constanța. SanaSport organizează în fiecare duminică, începând cu ora 9.00, alergări de anduranță pe nisip, punctul de întâlnire fiind parcarea de la plaja Cleopatra din stațiunea Mamaia. Până în prezent
peste 2000 de iubitori ai sportului au răspuns invitației membrilor SanaSport și au rezonat cu motto-ul Asociației: “Încetează să mai fabrici scuze, aleargă pur și simplu!”. Pentru proiectele sale social-sportive, Asociația “Sanasport” a fost nominalizată la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanta” (secțiunea Sport), edițiile 2016 şi 2017.