Pandemia de coronavirus nu doar că a provocat o mulțime de decese și a dat peste cap întreaga lume, ci și-a pus amprenta într-un mod negativ și asupra dezvoltării copiilor. Organizația Mondială a Sănătății a făcut mai multe studii și astfel s-a ajuns la concluzia că pandemia de COVID-19 ar putea duce la creșterea obezității la copii. Ce spun specialiștii?
Organizația Mondială a Sănătății, avertisment important referitor la obezitatea infantilă
Obezitatea infantilă reprezenta o problemă cu mult timp înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus, însă specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății au subliniat că situația tinde să se agraveze. Un raport realizat de reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care conține date pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani din 36 de țări, a arătat că rata mare de obezitate infantilă este alarmantă la momentul actual.
Mai exact, în țările europene, 1 din 3 copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani este supraponderal sau obez, iar în țările mediteraneene există cea mai mare rată de obezitate.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
„COVID-19 ar putea amplifica una dintre cele mai îngrijorătoare tendințe din regiunea europeană a OMS: creșterea obezității la copii. A fi supraponderal sau obez este direct asociat cu boli netransmisibile care pun viața în pericol, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul și cancerul. Ceea ce trebuie să facem este să punem în aplicare politici științifice și bazate pe date care pot ajuta la reducerea obezității la copii, promovând în același timp diete mai sănătoase și activitate fizică.”, a spus dr. Hans Henri P. Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa, potrivit alephnews.ro.
Specialiștii care au studiat acest fenomen sunt de părere că închiderea școlilor a influențat creșterea ratei de obezitate infantilă. Practic, în timpul pandemiei de coronavirus, copiii au făcut mai puțină mișcare decât în mod normal și și-au schimbat obiceiurile alimentare, iar acest lucru a favorizat apariția kilogramelor în plus.