Orice român cu studii superioare poate fi profesor! Cum poți să ajungi la catedră fără module de pregătire sau masterat didactic

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 04 mai 2023, 01:35

Profesor doar cu studii superioare

Sursa: Pixabay

Orice persoană care are studii superioare poate deveni profesor, chiar dacă nu are pregătirea necesară sau masterat didactic.

Potrivit unei excepții din proiectul Legii învățământului preuniversitar, orice persoană care are studii superioare poate deveni profesor/ cadru didactic, chiar dacă nu a urmat programele de formare psihopedagogică sau nu are masteratul didactic.

Anunțul a fost făcut de Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, într-un interviu acordat edupedu.ro. Aceasta a prezentat modalitatea prin care orice român cu studii superioare, interesat să ajungă la catedră, o poate face chiar dacă nu are pregătirea didactică necesară. 

Citeste si: Rezultate Finale Definitivat 2022. EDU.RO a afișat notele finale la examenul de definitivare în învățământ- DEFINITIVAT 2022

Persoanele cu studii superioare pot deveni profesori

Orice persoană cu studii superioare ar putea să devină cadru didactic, chiar dacă nu a urmat programele de formare psihopedagogică sau nu are masteratul didactic, potrivit unei excepții din proiectul Legii învățământului preuniversitar.

Anunțul a fost făcut de Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației. Aceasta a prezentat modalitatea prin care orice român cu studii superioare, interesat să ajungă la catedră, o poate face chiar dacă nu are pregătirea didactică necesară.

„În momentul în care cariera didactică nu este ofertantă pentru absolvenții de top, atunci nu poți să ai pretenția ca aduci în sistemul de învățământ preuniversitar cei mai buni profesori. În momentul în care salariile vor crește și debutantul va avea un salariu suficient ca să-i permită să își întemeieze o familie, să facă un credit, să pornească în viață, eu sunt convinsă că acea carieră didactică va deveni ofertantă pentru cei mai buni absolvenți.”

Aceasta a mai spus că „cei care nu au formare inițială cu DPDD-uri, masterat didactic, dar au studii superioare, doresc să se facă profesori, vor putea face acest lucru prin această stagiatură.”

„Cred că trebuie să începem să fim un pic mai deschiși în ceea ce înseamnă recunoașterea competențelor din contexte formale, informale și așa mai departe. Tocmai de aceea, Centrul Național pentru Formarea și Dezvoltarea Carierei Didactice va avea ca scop principal o cartografiere a nevoilor de formare profesională, va fi o instituție esențială”, a declarat Ioana Lazăr,  secretarul general al Ministerului Educației în interviul acordat edupedu.ro. 

Citeste si: Rezultate Finale Definitivat 2022 EDU.RO pe județe. Ce note finale au obținut profesorii care au susținut examenul de definitivare în învățământ: DEFINITIVAT 2022

Programe noi de formare pentru profesori 

În proiectul legii Educației în învățământul preuniversitar, au fost introduse programe noi de formare inițială pentru profesori. Se propune la art. 130, din cadrul capitolul referitor la  Formarea inițială a personalului didactic de predare,   ca cei vor să devină cadre didactice trebuie să urmeze:

a) module dedicate activității didactice în învățământul profesional;

b) module dedicate evaluării, respectiv proiectare, realizare, interpretare, utilizare și revizuire, concomitent cu includerea în componenta de practică a competențelor în evaluare;

c) un modul care să faciliteze formarea competențelor elevilor aferente disciplinei “Educație pentru viață”;

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

d) un modul pedagogic de alfabetizare funcțională.

 

  • Nu este precizat dacă indiferent de specializarea pe care vrea să o urmeze viitorul cadru didactic, trebuie să parcurgă toate cele 4 module
  • Nu este precizată nici durata modulelor

 

După obținerea masterului didactic, pe baza acestor acorduri-cadru, unităţile/instituţiile de învăţământ care asigură formarea iniţială încheie contracte de colaborare cu durata de 1 – 4 ani, pentru stabilirea condiţiilor de organizare şi desfăşurare a  stagiilor practice.  Stagiul durează un an. 

Debutul în profesie. Stagiatura didactică 

Debutul în profesie  se realizează după parcurgerea stagiaturii didactice, la finalul căreia cadrul didactic stagiar susține examenul de licențiere pentru cariera didactică, ce cuprinde două componente de evaluare sumativă: 

a) raportul de evaluare a stagiului practic;

b) examen scris.

(8) Certificarea calității de cadru didactic cu drept de  practică se obține în urma promovării examenului de licențiere pentru cariera didactică.

Examenul naţional de licențiere  în cariera didactică este organizat de Ministerul Educaţiei, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi constă în:

a)  etapa I, eliminatorie  – analiza raportului de evaluare a stagiului practic, care cuprinde date privind activitatea profesională la nivelul unităţii de învăţământ, și a portofoliului profesional personal,  realizată de DJIP/DMBIP și de Corpul de mentorat și licențiere în cariera didactică;

b)  etapa a II-a – examinarea scrisă,  pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte, realizată la finalizarea stagiaturii didactice cu durata de un an şcolar.

Stagiarii care promovează examenul de licențiere în cariera didactică dobândesc titlul de cadru didactic cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.”  

Majorarea salariilor profesorilor 

Majorare salarii profesori
[Sursa: Facebook Sorin Cîmpeanu]

Și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut recent un anunț care-i vizează în mod direct pe angajații din sistemul educațional. Acesta a anunțat majorarea salariilor profesorilor, măsură ce face parte dintr-un proiect mai amplu ce are ca scop reformarea sistemului de învățământ. 

Luna septembrie 2023 ar trebui să aducă majorarea salariilor profesorilor cu 43% potrivit anunțului făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a anunțat că începând cu luna septembrie salariul mediu în învățământ va ajunge la 9300 de lei.

„  Un profesor stagiar în primul an după terminarea facultății, când are suportul unui profesor mentor, când are norma redusă, chiar dacă e norma redusă, va avea salariul egal cu salariul mediu pe economia națională. Salariul mediu pe economia națională va fi salariul cu care fiecare profesor începe. Acum, salariul mediu în învățământ e de 6.500 de lei brut, creșterea de 43% înseamnă 9.300 de lei. Toate salariile cresc proporțional că altfel dezechilibrezi salariile, deci toate salariile urmează să crească”,  a afirmat Sorin Cîmpeanu, referitor la  majorarea salariilor profesorilor

Sursă: EDUPEDU