„Hristos s-a Înălțat” este salutul pe care foarte mulți credincioși îl folosesc după ziua de Înălțare. Dacă la orașe acest obicei s-a mai pierdut, în zonele rurale încă se respectă. Iată câte zile se pot saluta credincioșii folosind formula „Hristos s-a Înălțat”.
Înălțarea Domnului se sărbătorește la 40 de zile de la Înviere
Una dintre cele mai importante sărbători din an este Înălțarea Domnului.
Pentru că Înălțarea Domnului se sărbătorește la 40 de zile de la Înviere, în anul 2022, sărbătoarea pică pe data de 2 iunie. Această sărbătoare este însemnată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, iar de ea se leagă mai multe tradiții, obiceiuri și superstiții.
Praznicul Înălțării Domnului reprezintă ultima zi în care gospodinele mai pot înroși ouă, acestea regăsindu-se și în pachetele care se dau de pomană în această zi sfântă.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Până când se spune „Hristos s-a Înălțat”
Dacă timp de 40 de zile creștinii ortodocși s-au salutat folosind formula „Hristos a Înviat”, din ziua în care este sărbătorită Înălțarea Domnului, credincioșii nu mai pot folosi acest salut. Pentru a marca încă o dată importanța acestei sărbători, foarte multe persoane continuă să se salute folosind formula „Hristos s-a Înălțat”. Biserica Ortodoxă Română nu impune acest salut, dar nici nu interzice folosirea acestuia.
În timp ce formula „Hristos a Înviat” se spune timp de 40 de zile, din ziua Învierii Mântuitorului și până în ziua Înălțării Domnului, salutul „Hristos s-a Înălțat” este folosit pentru o perioadă mai scurtă de timp. Mai exact, se spune „Hristos s-a Înălțat” doar timp de 10 zile, din joia Înălțării Domnului și până în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor.
După Rusalii, credincioșii vor începe să folosească din nou formulele clasice de salut.
Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, salutul „Hristos s-a Înălțat” este încă o confirmare a credinței în Dumnezeu.
„Este un salut care exprimă credința că Mântuitorul a înălțat firea omenească la cel mai înalt grad de desăvârșire cu putință și ne descoperă și ținta spre care trebuie să ajungă fiecare dintre noi. Ne salutam astfel până la odovania praznicului Înălțării Domnului.”, spune Biserica Ortodoxă Română, potrivit crestinortodox.ro.