Postul Paștelui a început la data de 18 martie 2024, iar acesta are o durată de 48 de zile, perioadă în care credincioșii nu pot să consume alimente sau preparate care să conțină carne, lactate sau ouă. Acesta este considerat cel mai aspru post din calendarul ortodox, motiv pentru care unii credincioși aleg să țină post doar miercurea și vinerea. Iată până la ce oră se ține post în aceste două zile.
Postul de miercuri și vineri se ține până la apusul soarelui
Postul Paștelui este considerat unul dintre cele mai aspre din calendarul ortodox, iar anul acesta are o durată de 48 de zile, perioadă în care credincioșii trebuie să nu consume alimente de origine animală. Există totuși și persoane ce nu pot ține post pe întreaga durată a acestuia, din diferite motive, astfel că preoții recomandă ca miercurea și vinerea să se țină post.
În diferite scrieri sfinte este precizat ca postul de miercuri și de vineri să fie ținut miercurea și vinerea de dimineață până seară. Mai mult de atât, postul din aceste două zile este recomandat să înceapă cu agheasmă și anafură, în prima parte a zilei, după care să se roage. Există și creștini ce aleg să țină post negru în aceste zile, astfel oamenii nu consumă niciun aliment, chiar dacă acesta este de post.
În aceste zile de post este bine să nu postim doar cu trupul, ci și cu sufletul, deoarece cele 48 de zile ale Postului Paștelui ne ajută și să facem o introspecție asupra propriei persoane. Nu este bine ca în zilele de post să avem gânduri negative legate de persoanele din jurul nostru, să nu fim invidioși sau geloși, dar nici să spunem cuvinte urâte. Postul Paștelui ne oferă oportunitatea de a deveni mai buni, milostivi și să ne apropriem mai mult de credința noastră și de Dumnezeu prin intermediul rugăciunilor.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Rugăciunile pe care le rostim nu trebuie să fie spuse doar atunci când avem nevoie de ajutor, fiind important să îi și mulțumim Domnului pentru ceea ce a făcut pentru noi, astfel încât să îi arătăm că îl apreciem și că vedem ceea ce face pentru parcursul vieții noastre.
De ce se ține post miercurea și vinerea
Credincioșii sunt încurajați să postească miercurea deoarece într-o zi de miercuri au făcut sfat cărturarii ca să-L prindă pe Mântuitorul Hristos, iar Iuda l-a vândut pe Mântuitorul Hristos pentru 30 de arginți tot într-o zi de miercuri. Prin abținerea de la alimentele de dulce îi arătăm Domnului că „ne desolidarizăm de „vânzătorul” şi că iubim mai mult hrana duhovnicească, părtășia cu Dumnezeu, în defavoarea bunurilor lumești trecătoare şi fragile pe care ţi le oferă plăcerile acestei lumi simbolizate în cazul de față prin mâncărurile de dulce.”, explică Arhim. Mihail Daniliuc, potrivit doxologia.
Pentru ziua de vineri există o altă explicație pentru care postim. Într-o zi de vineri, Hristos Dumnezeu a îndurat mai multe chinuri și batjocuri, precum scuipările peste față, biciuirile, lovirile, răstignirea pe Cruce, dar și decesul acestuia pentru mântuirea credincioșilor. Atunci când ținem post vinerea ne arătăm aprecierea și mulțumirea Domnului pentru „că ne-a redeschis Raiul, făcându-ne părtași la viața Sfintei Treimi”.