Deși nimeni ar trebui să fie supun unor astfel de situații, iată că se întâmplă.
Atunci când suntem conștienți de faptul că unele zodii sunt extrem de încăpățânate, iar altele sunt puțin mai molatice, iată că putem găsi o anumită ghidare a vieții noastre.
Iată care sunt câteva dintre cele mai mari limite pe care le au zodiile:
Berbec:… până când mă vei trăda!
Berbecul este semnul zodiacal al lui Marte, zeul războiului. Așadar, nu este de mirare că fiecare zi este o bătălie între ei și cei din jur.
Aceștia sunt pregătiți să lupte până la final! În orice fel de situație te-ai regăsi cu un Berbec, încearcă să îi menții ocupați cu ceva ce trebuie să cucerească. Dacă faci asta, vor încerca să lupte pentru tine, pentru veșnicie.
Taur:… până îmi frângi inima
Nativii în zodia Taur sunt ușor de rănit, dar foarte greu de distrus. Sunt curajoși și demni și capabili să se lupte cu orice le prezintă viața. Sunt destul de sensibili, așa că trebuie să găsești un mod creativ de a-i critica.
Insultă-i în legătură cu modul în care arată și le vei frânge inima.
Gemeni:… până devii mai deștept ca mine
Gemenii sunt maeștri ai decepțiilor, așa că nu este o idee bună să te joci cu ei. Gemenii sunt conduși de Mercur, planeta comunicațiilor, comerțului și afacerilor intelectuale.
O dată ce observă că încerci să îi păcălești, totul s-a terminat! Din acel moment, vor încerca să te facă să arăți stupid.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Rac:… până mă abandonezi
– compania este extrem de importantă pentru nativii din zodia Rac. Asta nu înseamnă că nu pot fi singuri, dar o relație îi ajută să își găsească o balanță.
Racul este un semn zodiacal sensibil, iar securitatea emoțională este extrem de importantă pentru ei. Te vor iubi până când îi faci să creadă că nu mai meriți dragostea și aprecierea lor. Din acest moment, te vor lăsa să pleci și nu se vor mai gândi la tine niciodată.
L eu:… până când îl faci să pară ridicol
Aceștia își doresc mult să își protejeze imaginea socială și vor insista să fie apreciați în orice fel de relație. Nu trebuie să îi insulți, în special pentru lucrurile la care se simt sensibili și care îi fac să se simtă nesiguri pe ei.
Leii sunt persoane pentru care încrederea este sacră, așa că vor să îți știe și slăbiciunile și puterile. Vor să te iubească pentru ceea ce ești.
citeste continuarea pe clipul.net
Citeste si: Horoscop Rune Septembrie – Mari schimbari pentru majoritatea zodiilor
Citeste si: Horoscop WEEKEND DRAGOSTE 16-18 august 2019. Efectele Lunii pline in Varsator in amor pentru zodii