Pandemia nu este nici pe departe aproape de final, astfel că infectările cresc mai mult pe zi ce trece și este posibil să existe mai multe cazuri decât sunt declarate în mod oficial. Maria Van Kerkhove, director al programului de combatere a COVID-19 din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) spune că "situaţia se află încă într-o dinamică incredibilă".
Pandemia nu este nici pe departe aproape de final. Organizația Mondială a Sănătății a făcut declarații despre situația în care ne aflăm
S-au raportat săptămâna trecută, la nivel mondial 3,1 milioane de cazuri noi de infectare cu virusul COVID-19 şi 54.000 de decese cauzate de acesta. Este posibil ca infectările să fie mult mai numeroase față de cele raportate oficial.
Citeste si: Bilanț coronavirus 6 octombrie 2021: Record absolut de decese: 328! Câte cazuri noi sunt
„Situaţia se află încă într-o dinamică incredibilă.
„Oamenii se comportă ca şi cum pandemia a fost complet învinsă"
„Încă nu am scăpat de pericol. Ne aflăm chiar la jumătatea acestei pandemii. Însă unde anume mai exact... nu ştim deocamdată, pentru că, sincer, nu folosim instrumentele de care dispunem în prezent pentru a ne apropia de sfârşitul ei", a subliniat Maria Van Kerkhove.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
„În anumite oraşe, vedem secţii de terapie intensivă şi spitale saturate, precum şi oameni care mor, în timp ce pe străzi oamenii se comportă ca şi cum pandemia a fost complet învinsă", a mai adăugat aceasta.
Maria Van Kerkhove a spus, de asemenea, că cei care au fost declarați decedați la nivel mondial au fost majoritar nevaccinați anti-COVID-19.
Persoanele nevaccinate vor contribui la amploarea pandemiei
„Rezultatul este că mulţi oameni continuă să moară. Nu putem să îndulcim această realitate", a declarat directorul programului de combatere a COVID-19 din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
„Avem încă grupuri mari de indivizi care nu sunt vaccinaţi, fie pentru că nu au acces la vaccinuri, fie pentru că refuză să se vaccineze sau nu pot fi vaccinaţi, astfel încât putem în continuare să asistăm la intensificarea pandemiei", a mai adăugat experta americană.
„Posibilitatea de a eradica virusul sau chiar de a elimina definitiv acest virus la nivel mondial a fost pierdută încă de la început. Ea a fost pierdută pentru că nu am atacat, la nivel mondial, acest virus pe cât de viguros ar fi fost posibil", a declarat Maria Van Kerkhove.