Cu toate acestea, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, rămâne conștient. Vaticanul a precizat că Papa Francisc nu a mai avut crize respiratorii de sâmbătă noapte, însă continuă să primească un flux ridicat de oxigen suplimentar, notează nypost.
Citește și: Papa Francisc este „în stare critică”. Ultimele informații de la Vatican cu privire la starea sa de sănătate
Suveranul Pontif are insuficiență renală
Medicii au raportat că insuficiența renală detectată este „ușoară și sub control”, iar numărul scăzut de trombocite, esențial pentru coagularea sângelui, rămâne stabil. Cu toate acestea, având în vedere complexitatea tabloului clinic și răspunsul așteptat la tratamentul medicamentos, medicii mențin un prognostic rezervat.
Valuri de rugăciuni pentru sănătatea Papei Francisc au venit din toate colțurile lumii, din Argentina natală a acestuia, de la școlari din Roma și până la sediul islamului sunnit din Cairo. La New York, cardinalul Timothy Dolan a admis ceea ce liderii Bisericii de la Roma nu au spus oficial: „Credincioșii catolici sunt uniți la căpătâiul unui tată muribund. Starea Sfântului Părinte este extrem de fragilă și probabil aproape de sfârșit,” a
declarat Dolan la Catedrala Sf. Patrick, fără a menționa dacă dispune de informații suplimentare, notează sursa menționată anterior.Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Cine poate să iasă la pensie cu 5 ani mai devreme? Află condiția care trebuie îndeplinită
Papa Francisc s-ar putea retrage
Având în vedere vârsta înaintată, starea de fragilitate și afecțiunile pulmonare preexistente, medicii susțin că evoluția stării Papei Francisc rămâne incertă. Acest context a alimentat din nou speculațiile legate de o posibilă retragere a pontifului în cazul în care ar deveni inconștient sau incapabil să-și exercite atribuțiile.
Papa ar fi trebuit să oficieze Sfânta Liturghie duminică dimineață în Bazilica Sf. Petru și să hirotonească diaconi, eveniment ce face parte din celebrarea Anului Sfânt desfășurat la Vatican.
Un mesaj pregătit dinainte pentru Papa Francisc, dar care nu a fost rostit de acesta, menționa: „Îmi continui cu încredere spitalizarea la Spitalul Gemelli, urmând tratamentele necesare; iar odihna face parte din terapie!” Pontiful a cerut, ca de obicei, rugăciuni pentru sănătatea sa și a reamintit despre apropiata aniversare a invaziei Rusiei în Ucraina, descriind-o drept „o ocazie dureroasă și rușinoasă pentru întreaga umanitate.”
Între timp, în Buenos Aires, capitala Argentinei, credincioșii s-au adunat în Catedrală pentru a se ruga pentru însănătoșirea suveranului pontif, iar celebrul obelisc al orașului a fost luminat cu mesajul: „Francisc, orașul se roagă pentru tine.”