Deși Vaticanul anunță zilnic evoluția stării sale, Suveranul Pontif continuă recuperarea, iar medicii mențin o supraveghere strictă pentru a preveni eventuale complicații.
Ce gest a făcut Papa Francisc de pe patul de spital
Pe 5 martie, dată care coincide anul acesta cu Miercurea Cenușii, Vaticanul a transmis, prin intermediul unui comunicat, că starea de sănătate a Papei Francisc este stabilă, fără crize suplimentare, dar procesul de însănătoșire este încă în desfășurare.
Papa Francisc urma să susțină o predică specială cu ocazia Miercurii Cenușii la Bazilica Sfânta Sabina din Roma, însă din cauza internării, discursul său a fost citit de Cardinalul Angelo De Donatis. Potrivit informațiilor de la Vatican, cardinalul a rostit și câteva cuvinte personale înainte de a transmite mesajul oficial al Suveranului Pontif.
„Ne simțim profund uniți cu el în acest moment și îi mulțumim pentru jertfa rugăciunii și suferințelor sale pentru binele întregii Biserici și al întregii lumi”,
Citește și: Noi informații despre starea de sănătate a Papei Francisc. Anunțul făcut de Vatican
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
În ciuda absenței din viața publică, liderul Bisericii Catolice și-a manifestat empatia față de victimele conflictelor și dezastrelor naturale, transmițând mesaje prin intermediul biroului de presă al Vaticanului. Unul dintre gesturile sale a fost apelul telefonic către preotul de la Biserica Sfintei Familii din Gaza, semn al preocupării sale pentru comunitățile afectate de violențe.
Ce tratament primește Papa Francisc și de când se află în spital
Comunitățile catolice din întreaga lume au urmărit cu îngrijorare evoluția sănătății Papei. În Boston, unul dintre cele mai importante centre ale catolicismului din Statele Unite, credincioșii s-au adunat la Catedrala Sfintei Cruci pentru slujba de Miercurea Cenușii. În acest loc de cult, cel mai mare din New England, publicația catolică locală, The Pilot, a transmis un apel către enoriași prin titlul său de pe prima pagină: „Rugați-vă pentru Sfântul Părinte”. În timpul ceremoniei, participanții au primit cenușă pe frunte și binecuvântarea preoților, iar mesajele de solidaritate pentru Papa Francisc au fost puternic resimțite.
Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio în Argentina, are 88 de ani și este primul papă provenit din ordinul iezuit. De la începutul pontificatului său în 2013, acesta nu a mai lipsit atât de mult din atenția publicului, iar absența sa prelungită din ultimele săptămâni a fost resimțită puternic, scrie Reuters. Din 14 februarie, când a fost internat, și până în prezent, nu a mai apărut în fața credincioșilor.
În ultimele zile, Vaticanul a oferit actualizări constante privind tratamentul său. Pe 4 martie, oficialii au raportat o stare stabilă, fără agravări ale simptomelor. În cadrul terapiei, medicii au decis continuarea ventilației mecanice neinvazive pe timpul nopții, procedură care a fost menținută și în dimineața zilei de miercuri.