Soții Rotundu, care au fost arestați în Danemarca după ce copilul lor a ajuns la spital de urgență, au fost declarați nevinovați. Aceștia au fost anunțați printr-o scrisoare care este decizia finală.
Părinții din Danemarca, acuzați că și-au maltratat copilul, au fost declarați nevinovați
Deputatul Robert Sighiartău a anunțat, prin intermediul unui mesaj postat pe contul său de Facebook, faptul că familia Rotundu a primit o scrisoare din partea statului danez prin care li se recunoaște nevinovăția.
„Mai țineți minte cazul familiei din Danemarca unde doi cetățeni români, părinți tineri, erau acuzați că au provocat sindromul bebelușului scuturat propriului copil? Foarte mulți îmi spuneau atunci că nu se poate ca statul danez să greșească.
Ei bine.. Sorana și Ionut au primit zilele acestea și scrisoarea oficială din partea statului danez conform căreia sunt nevinovați. Din nefericire, Mati a stat 6 luni fără părinți și ei doi au stat în închisoare 2 luni, pe nedrept.
Procurorul principal al poliției daneze a confirmat și el informația, spunând, de asemenea, că dosarul a fost închis definitiv.
Scrisoarea a ajuns la familia Rotundu ieri, 27 ianuarie.În ea era specificat faptul că nu au fost găsite probe care să demonstreze faptul că cei doi părinți și-au maltratat copilul.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Bebelușul a fost repatriat în urma acuzațiilor
Mathias a fost internat pe data de 31 ianuarie 2021, la doar cinci zile după ce s-a născut. Unchiul copilului a spus că acesta slăbea, nu putea să mănânce și avea vărsături. De asemenea, bebelușul plângea mereu, se învinețise la față și nu se putea liniști.
Mai mult decât atât, acesta a mai spus că ambulanța a venit abia după câteva zile, deși părinții au solicitat-o de mai multe ori.
Ajuns la spital, medicii au spus familiei că bebelușul are hemoragie craniană, iar poliția i-a arestat pe cei doi soți direct de la spital. Aceștia au fost eliberați după o jumătate de an, timp în care copilul a fost repatriat.
Ajuns în România, de creșterea lui s-au ocupat de bunicii materni. În Danemarca, de când a fost scos din spital, copilul a fost supravegheat de o persoană desemnată de municipalitate, după care a fost încredințat unei familii maternale.