Pasagerul unui avion a văzut, deodată, ceva ieșind dintre nori. S-a grăbit să-i facă o poză, iar, când și-a dat seama ce e, a înlemnit

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 25 iul 2022, 20:50

Pasagerul unui avion a văzut, deodată, ceva ieșind dintre nori.

Sursa: Istock

Pasagerul unui avion a avut parte de un șoc, în momentul în care și-a dat seama ce ieșea din nori. Intrigat de modul în care se vedea de peste nori lucrul misterior, acesta s-a grăbit să îi facă o poză, dar a înlemnit atunci când și-a dat seama ce era de fapt.

Pasagerul unui avion a fost surprins să vadă cum ceva mai puțin obișnuit a ieșit, deodată, din nori, până deasupra lor. Acesta a scos imediat telefonul mobil pentru a fotografia, dar a rămas șocat atunci când și-a dat seama, de fapt, despre ce era vorba.

Pasagerul unui avion nu a știut, în primă fază, ce fotografiază

Canicula face ravagii peste tot în lume, nu doar în România. Zilele acestea, o parte din California arde de-a dreptul, iar fumul gros este văzut de la kilometri distanță. În partea în care incendiile sunt puternice, autoritățile au declarat stare de urgență.

Din nefericire, ceea ce pasagerul din avion a văzut deasupra norilor era fumul cauzat de focul care mistuie vegetația din America. Acesta se extinde extrem de rapid și, în prezent, reprezintă cel mai mare incendiu activ din Statele Unite ale Americii.

Incendiul pune în pericol rezervația naturală Yosemite, deoarece se apropie cu repeziciune de aceasta, iar, în tot acest timp, mai mult de 400 de pompieri se luptă cu flăcările. Din fericire, aproximativ 6.000 de persoane au fost salvate din calea flăcărilor, fiind evacuate.

De aemenea, în Europa, Grecia și Spania sunt și ele mistuite de flăcări. Un incendiu de vegetație a luat naștere în noaptea de 24 spre 25 iulie, în Grecia, în regiunea Peloponez, aproape de situl arheologic Olympia.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Pasagerul unui avion a văzut, deodată, ceva ieșind dintre nori.
[Sursa: Istock]

Mai mult decât atât, în Grecia, pentru lunile iulie și august, peste 200 de pompieri și mai multe echipamente din Finlanda, România, Norvegia, Bulgaria, Germania și Franța sunt pregătite pentru a interveni.

Grecia a fost și anul trecut mistuită de flăcări. Aproximativ 121.000 de hectare au fost cuprinse de incendii, totul în timp ce Grecia se confrunta cu cel mai puternic val de caniculă din ultimele trei decenii.

Un spital a fost evacuat din calea flăcărilor

În Grecia, un spital a fost evacuat din calea flăcărilor. Incendiul de vegetație a distrus mai multe case în Penteli, o regiune din apropiere de Atena, iar aproximativ 30 de pompieri români s-au alăturat celor greci, pentru a stinge focul.

„A fost o noapte grea. Din cauza intensităţii şi vitezei vântului, focul şi-a schimbat constant direcţia pe tot parcursul nopţii, ceea ce a făcut ca lupta împotriva lui, în miezul nopţii, să fie şi mai dificilă”, a declarat Yannis Artopios, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Pompieri, conform g4media.ro.

Observatorul Național din Atena și un spital au fost evacuate, pentru a se asigura că nu vor exista victime, iar circulația pe drumurile care duceau spre Penteli a fost oprită. De asemenea, 600 de persoane au fost evacuate din zonele în care au izbucnit incendiile.

 

Taguri: