Președintele Senatului a făcut un anunț de maximă importanță pentru români, pașaportul COVID ar putea intra în vigoare în România. Conform declarațiilor Ancai Dragu, România va adopta următoarea poziție.
România va adopta pașaportul COVID?
Anca Dragu a vorbit despre intoducerea pașaportului COVID în România. Președintele Senatului nu susține introducerea pașaportului de vaccinare și este de părere că România nu va implementa această măsură.
”Nu cred ca vom trece la pașaportul COVID-19. Personal, nu susţin un asemenea demers”, a transmis Anca Dragu.
Măsura care ne va scăpa de pandemie
Anca Dragu a mai menționat că fiecare persoană este responsabilă pentru măsura în care vom scăpa de pandemie, de asemenea, și în ceea ce privește vaccinare anti-COVID, oamenii sunt responsabili pentru a se vaccina.
”Cred că fiecare dintre noi este responsabil şi, ca atare, această responsabilitate înseamnă inclusiv să ne vaccinăm şi să luăm toate măsurile privind mască, distanţare, aşa mai departe şi pe măsură ce vom avea un număr cât mai mare de persoane vaccinate cred că vom putea considera pandemia spre final.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
De fapt, asta este miza în toată această discuţie economică, în ce măsură vom scăpa rapid de pandemie, până după jumătatea anului, să zicem că avem un număr însemnat de populaţie deja vaccinat, şi în România şi în alte ţări europene, astfel încât activitatea economică să îşi reia cursul normal”, a explicat preşedintele Senatului.
Introducerea pașaportului de vaccinare va fi o decizie luată la nivel european
Măsura ce prevede introducerea pașaportului de vaccinare va fi adoptată la nivel european, a transmis ministrul Sănătății. În acest context, Vlad Voiculescu subliniază că orice avantaj ce ar putea să survină de pe urma vaccinarii este secundar celui pincipal.
”Este o decizie care va fi luată la nivel european.
Totodată, ministrul a adăugat că acest pașaport nu are legătură cu decizia românilor de a se vaccina.
”Eu cred că decizia de vaccinare a fost luată de cei mai mulţi români. Eu ştiu foarte multe persoane care fie s-au vaccinat deja, fie abia aşteaptă să fie vaccinate. Ştiu foarte puţine persoane care să-şi pună problema: mă vaccinez sau nu mă vaccinez, dacă mi se dă ceva sau dacă am un avantaj sau altul. Cred că orice avantaj care ar putea să survină de pe urma faptului că eşti vaccinat este secundară celui principal, şi anume acela că rămâi sănătos şi îi protejezi şi pe ceilalţi”, a explicat ministrul Sănătății.