În a doua zi de Paște, de Lunea Albă, sub nicio formă nu ai voie să faci treburi casnice. E interzis să speli, să coși, să țeși și, în general, să faci orice gen de treabă în această zi.
Potrivit tradițiilor și obiceiurilor de Paște, masa de Paște nu se ridică timp de trei zile. Astfel, în a doua zi de Paște, în Lunea Albă, nu ai voie să strângi masa.
De Lunea Albă una dintre tradiții este stropirea cu apa. În această zi este bine, potrivit tradiției, să le dăm oamenilor apropiați de băut și să ne stropim casele cu agheasmă.
Totodată, astăzi are loc ”umblarea cu pască”. Obiceiul implică vizitarea rudelor apropiate pentru a vesti Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Finii merg în vizită la naşi cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii își vizitează părinţii, potrivit tradiției.
Ce rugăciune trebuie să spui de Lunea Albă
De Lunea Albă este foarte bine să spunem această rugăciune:
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
"Şi acum Te rugăm, Stăpâne, pentru robii Tăi aceştia, care vin sub acoperământul casei Tale celei sfinţite, primeşte pocăinţa lor şi‑i iartă pe dânşii, pentru învierea Ta, de mulţimea păcatelor celor nenumărate, ştiute şi neştiute, de voie şi fără de voie; curăţeşte‑i ca pe desfrânata ce plângea, şi ca pe Petru care se lepădase şi plângând cu amar iarăşi l‑ai primit.
Primeşte smerenia şi mărturisirea robilor Tăi, precum ai primit pe vameşul care cu suspin se ruga.
Pune frica Ta în inimile lor ca să se teamă de Tine şi să Te iubească din toată inima lor. Dă‑le lor să păzească toate poruncile Tale în toate zilele vieţii lor, umblând după voia Ta.Învredniceşte‑i pe dânşii fără osândă să vină şi să se împărtăşească cu preacuratul Tău Trup şi cu cinstitul Tău Sânge, ca, primindu‑le cu vrednicie, să fie părtaşi împărăţiei Tale, lăudându‑Te şi slăvindu‑Te pe Tine, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de‑viaţă‑făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Citeste si: Mesaje și felicitări de Paște 2022. Cele mai frumoase urări pe care le poți face celor dragi de Paște