Paștele 2023: Pe ce dată pică Învierea Domnului și câte zile libere vom avea?

Autor: Amalia Georgescu

În 2023, creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele în luna aprilie

Sursa: Unsplash

În 2023, Paștele pică la jumătatea lunii aprilie. Află pe ce dată sărbătoresc creștinii ortodocși Învierea Domnului în acest an, dar și de câte zile libere vor beneficia.

Paștele sau sărbătoarea Învierii Domnului este una dintre cele mai importante pentru credincioși. În fiecare an, Paștele este sărbătorit la o altă dată. Iată când pică Paștele ortodox în anul 2023 și când vor beneficia angajații de la stat și de la privat de zile libere legale.

Paște 2023. Pe ce dată este sărbătorit Paștele ortodox în anul 2023? 

În fiecare an, Paștele este sărbătorit undeva în perioada aprilie-mai, calculul fiind făcut în funcție de două evenimente importante.

Mai exact, data la care este prăznuită Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este aleasă în funcție de echinocțiul de primăvară și de luna plină. Practic, Paștele pică în prima duminică de după prima Lună Plină care urmează după Echinocțiul de primăvară.

Astfel, Echinocțiul de primăvară este pe 21 martie, iar prima Lună Plină este pe 6 aprilie, ceea ce înseamnă că Paștele ortodox este sărbătorit pe data de 16 aprilie în anul 2023. 

Paștele reprezintă o sărbătoare importantă pentru toți credincioșii, având în vedere că amintește de miracolul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru a întâmpina așa cum se cuvine Paștele, credincioșii țin post aspru timp de 7 săptămâni, adică 48 de zile. Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare este cea mai dificilă săptămână din Postul Paștelui, având în vedere că, în aceste zile, credincioșii rememorează chinurile prin care a trecut Mântuitorul Iisus Hristos înainte de a fi răstignit pe cruce și a învia.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Când începe Postul Paștelui în 2023. Este cel mai lung și mai aspru post de peste an

Câte zile libere au românii de Paște 2023? 

Sărbătoarea Învierii Domnului este inclusă pe lista liberelor legale, astfel că, în fiecare an, românii primesc zile libere, indiferent dacă sunt angajați la stat sau la privat. În Codul muncii este precizat că Vinerea Mare este zi liberă legală, dar și a doua zi de Paște.

Astfel, de Paște 2023, românii vor beneficia de o minivacanță de 4 zile.

Zilele libere legale acordate de Paște 2023 sunt 14 aprilie, Vinerea Mare, dar și 16-17 aprilie 2023, prima și a doua zi de Paște.

Cu toate acestea, unele persoane nu vor beneficia de zile libere de Paște 2023 și asta pentru că domeniul de activitate nu le va permite să lipsească de la job. Cei care sunt nevoiți să lucreze de Paște vor fi recompensați cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau vor primi salariu dublu pentru ziua liberă lucrată. 

Când pică Paștele ortodox în următorii ani? 

Dacă în 2023 Paștele pică pe 16 aprilie, în anul 2024, creștinii ortodocși vor sărbători Învierea Domnului ceva mai târziu, mai exact la începutul lunii mai. Iată când pică Paștele ortodox până în anul 2030.

  • Paște ortodox 2024- 5 mai
  • Paște ortodox 2025- 20 aprilie
  • Paște ortodox 2026- 12 aprilie
  • Paște ortodox 2027- 2 mai
  • Paște ortodox 2028- 16 aprilie
  • Paște ortodox 2029- 8 aprilie
  • Paște ortodox 2030- 28 aprilie

 

Când sărbătoresc catolicii Paștele în 2023?

În anul 2023, Paștele catolic va fi sărbătorit pe data de 9 aprilie, adică cu o săptămână mai devreme decât Paștele ortodox. 

Citește și: Câte săptămâni are Postul Paștelui 2023. Iată când începe perioada de post și când pică Paștele ortodox în anul 2023