Patrick izbucnește în lacrimi în timp ce îi spune lui Giuly: „Te iubesc!”. Concurenta l-a ales, însă, pe Robert

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 29 feb 2024, 16:11

Giuly îl respinge pe Patrick pentru Robert

Sursa: Captură YouTube Kanal D

Patrick și-a schimbat peste noapte părerea despre Giuly. Dacă în urmă cu câteva zile acesta mărturisea că este interesat de ea, acum își retrage cuvintele.

Într-una dintre edițiile trecute ale emisiunii „Casa iubirii”, Patrick dezvăluia că Giuly l-a atras din prima clipă în care a apărut în competiție și părea să facă pași spre ea, însă aceasta l-a tratat cu indiferență.

Giuly dezvăluie că îl place pe Robert

Patrick, văzând că Giuly îl ține întruna la distanță, a decis să se resemneze și să nu mai insiste.

Ba mai mult, acesta a început să nege ceea ce simte pentru ea, reorientându-se spre Larisa.

„Nu cred că ne-am potrivi. Eu cred că m-aș potrivi mai bine, fizic, cu Larisa”,  a spus concurentul, în timpul conexiunii video din prima parte a ediției de astăzi.

Giuly și-a dat imediat seama că Patrick, prin această schimbare bruscă de atitudine, încearcă doar să-și reprime sentimentele pe care le are față de ea, așa că i-a răspuns, spunându-i: „Patrick, eu știi ce mai cred? Că dacă aș fi lăsat loc, cred că nu i fi

ezitat”.

Citește și: Bianca sau Giuly? Robert s-a decis cu cine va continua cunoașterea în ”Casa iubirii”: „Nu aș putea avea o conexiune amoroasă cu tine”

Tânărul a continuat discuția, întrebând-o pe Giuly de ce l-a respins de la bun început, în loc să încerce să-i dea o șansă, iar aceasta i-a spus că nu a putut face acest lucru, întrucât are sentimente pentru un alt concurent.

„De când am intrat aici am spus că... îmi place de Robert”,  a răspuns tânăra, ezitând la început.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Patrick este foarte afectat de respingerea lui Giuly

Mai apoi, Patrick a întrebat-o dacă îi place serios de Robert, iar aceasta a explicat ceea ce simte pentru el:  „Da, îmi place de Robert și vreau să-l cunosc mai bine.(...) Cred că și Robert mă place pe mine, simt asta”.

Auzind aceste lucruri, Robert i-a confirmat rapid lui Giuly că sentimentul e reciproc: „ Da, este adevărat, chiar și ieri am spus că simt lângă Giuly acea scânteie”.

Citește și: Patrick a pupat-o pe Giuly în văzul tuturor! Cei doi concurenți devin tot mai apropiați! Primele declarații despre posibila idilă

Patrick, convingându-se că nu mai poate face nimic pentru a-i câștiga inima lui Giuly, după ce a auzit declarațiile făcute de ea și de Robert, a izbucnit în lacrimi. Acest lucru denotă că și-ar fi dorit foarte mult o relație cu tânăra concurentă, pe care o place cu adevărat.

„Uită-te în ochii mei Giuly! Crede-mă, am ochii înlăcrimați la ceea ce ai spus tu până acum, dar îți respect decizia. Giuly, sper să fii bine! Îți mulțumesc din suflet pentru toate interacțiunile pe care mi le-ai oferit aici, în casă, și vreau să-ți spun un singur lucru: Te iubesc! ”,  a spus Patrick.