Patrick și Bianca, surprinși împreună cu un copil! Cine este micuța alături de care s-au afișat foștii concurenți de la „Casa iubirii”

Autor: Diana Ghita

Bianca Giurcă și Patrick Deac, foști concurenți ai sezonului 3 din „Casa iubirii”, continuă să-și trăiască povestea de dragoste în afara competiției, consolidându-și relația prin momente speciale petrecute în familie.

După o săptămână dificilă, Bianca Giurcă a simțit nevoia de a se retrage acasă, lângă mama și surorile ei, pentru a se regăsi. Patrick a fost alături de ea, sprijinind-o și oferindu-i liniștea de care avea nevoie.

Cine este fetița alături de care s-au afișat Bianca Giurcă și Patrick

Ajunși într-un mediu familiar și cald, cei doi au avut parte de momente emoționante.

Bianca a fost întâmpinată de mama sa cu un dar deosebit cu ocazia zilei de 1 Martie: un aranjament floral realizat din trandafiri de săpun și mărțișoare simbolice. Gestul a emoționat-o profund, iar prezența lui Patrick alături de familie a adus un plus de bucurie atmosferei.

„Am avut o săptămână horror, au intervenit chestii și mi-au dat planurile peste cap.(...) Efectiv sunt cu capul în nori, iar acum, pentru a-mi încărca bateriile, merg împreună cu Patrick la mama mea, la surorile mele, pentru mine mai mult, el e ok”, a

spus fosta concurentă de la „Casa iubirii”, pe instastory.

Citește și: Probleme pentru Patrick în Dubai: „Nu mă doare absolut deloc, dar…”. Fostul concurent nu se aștepta să pățească așa ceva în vacanță

Unul dintre cele mai frumoase momente a fost interacțiunea lui Patrick cu sora mai mică a Biancăi. Fermecat de energia și inocența fetiței, tânărul a petrecut mult timp jucându-se cu ea.

Au machiat o păpușă bebeluș și chiar a lăsat-o pe micuță să-i aplice unghii false, lucru care a amuzat-o pe Bianca. Aceasta a părut foarte încântată de faptul că iubitul ei se înțelege atât de bine cu copiii, un detaliu care poate cântări mult în viitorul lor împreună.

Aceste momente au fost surprinse și distribuite de Bianca pe Instagram, vineri seară, pe 28 februarie, oferindu-le fanilor ocazia să descopere o altă latură a relației lor.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Cum este relația lui Patrick în afara casei și ce destăinuiri a făcut despre familie. „Afară tu îți vezi de viața ta, nu te intersectezi cu nimeni de care nu ai nevoie.”

Bianca Giurcă și Patrick au vorbit despre propriul lor copil

Aceasta nu este prima dată când cei doi abordează subiectul copiilor în discuțiile lor publice. Într-un vlog realizat în ianuarie, în timp ce se aflau la munte, Bianca i-a adresat lui Patrick o întrebare care i-a surprins pe fani: „Când o să ai o fetiță, o să o piepteni?”.

Inițial, Patrick a glumit, spunând că nu vrea să-și „piardă bărbăția”, refuzând să o pieptene pe Bianca.

Totuși, atunci când discuția a ajuns la o posibilă fiică, tânărul a recunoscut că nu ar avea nicio problemă să facă acest gest pentru copilul său. Răspunsul său a fost apreciat de fani, care au văzut în acest schimb de replici o dovadă a compatibilității și conexiunii autentice dintre ei.

Citește și: Locul inedit în care Bianca și Patrick au petrecut Valentine’s Day! Cei doi foști concurenți și-au surprins fanii cu decizia lor: „Nu ne trebuie fițe și figuri”

Un alt episod notabil din relația lor a fost momentul în care Patrick s-a gândit să o ceară în căsătorie pe Bianca în timpul Marii Finale a emisiunii „Casa iubirii”. Planurile i-au fost, însă, date peste cap când Gagea l-a dat de gol, iar Patrick a renunțat la idee.

„Am avut pornirea, adică împărtășeam cu colegii mei: „Bă, ce tare! Uite că simt că sunt foarte îndrăgostit vreau să cer. Dacă câștig chiar e momentul meu.(...) Nu știa nimeni de dorința asta a mea”,  a declarat fostul concurent de la „Casa iubirii” în luna ianuarie, la „Culisele iubirii”.