Valentine's Day a reprezentat un prilej de bucurie și de apropiere atât pentru cuplurile deja formate în Casa iubirii, cât și pentru ceilalți concurenți care se află încă într-o perioada de cunoaștere. Această zi specială dedicată îndrăgostiților a început într-o atmosfera romantică în Casa iubirii. Cei care au spart gheață au fost Patrick și Nona, care au avut parte de o întâlnire frumoasă la piscină, acolo unde și-au oferit cadouri, au dansat și s-au sărutat pasional.
Patrick, surpriză de proporții pentru Nona, în Casa iubirii! Cei doi îndrăgostiți au sărbătorit Valentine's Day cu o întâlnire romantică
Vizibil emoționată dar și nerăbdătoare în același timp, Nona a fost prima care a ajuns la piscină, acolo unde a așteptat-o un cadru romantic pregătit în detaliu după ideile lui Patrick, deoarece tânărul și-a propus să o surprindă pe iubita lui în cel mai plăcut mod de Ziua îndrăgostiților.
Concurentul și-a făcut și el apariția cu un buchet mare de flori și un cadou special pentru Nona, care a fost extrem de încântată și i-a mulțumit iubitului ei cu multe sărutări.
Patrick i-a dăruit o superbă brățară Nonei, care a primit-o cu mare încântare în ciuda faptului că mai avea una identică, însă aceasta era una cu semnificație aparte, deoarece era din partea bărbatului iubit.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Nici Nona nu s-a lăsat mai prejos și i-a oferit iubitului ei, o curea elegantă și o scrisoare în care și-a exprimat sentimentele pentru el. Cei doi îndrăgostiți au dansat într-o atmosfera romantica, s-au sărutat pasional, și-au împărtășit iubirea și în cele din urmă și-au făcut câteva promisiuni importante pentru că relația lor să funcționeze frumos și pe viitor.
Nona si Patrick au stârnit multe controverse in cele doua case, pe de o parte, Ionuț a privit tăcut si melancolic dansul celor doi îndrăgostiți, iar pe de alta parte, Alina a izbucnit in