Concurenții din Casa iubirii au parte în fiecare ediție de surprize, de momente de senzație, petrecute alături de persoanele pe care le plac în cadrul show-ului, dar și de răsturnări neașteptate de situație și de clipe dificile. Un asemenea moment dramatic s-a petrecut în ediția precedentă, când Andreea Mantea a anunțat descalificarea Nonei, din cauza faptului că a încălcat clauzele contractuale, iar din punct de vedere moral această nu se mai potrivea cu formatul emisiunii.
Patrick va răbufni după plecarea Nonei! Bianca și Alex vor ajunge din nou într-un mare impas
În ediția de joi, 4 aprilie, în Casa iubirii va pluti din nou o atmosfera tensionată și palpitantă deoarece Patrick se va revolta după descalificarea Nonei, iar Bianca și Alex vor ajunge iar în pragul despărțirii. După plecarea Nonei, Patrick va suferi enorm în ciuda tuturor sfaturilor primite de la cei din jurul lui, care vor încerca să îl consoleze și să îi determine să gândească limpede pentru a lua decizia potrivită.
Pe de alta parte, Bianca va face o dezvăluire uluitoare la un moment dat si va spune ca a primit un cadou din partea lui Robert, moment in care Alex se va înfuria teribil si va suferi din nou, măcinat de gelozie.
Patrick: Pentru mine Casa iubirii este ea! Cu ea am toate amintirile în casă și nu va putea înlocui cineva chestia asta
Bianca: Eu nu vreau să îi dau voie să plece acasă! Mai are nevoie de timp de gândire!
Patrick: E frumos lănțicul tău!
Bianca: Da, mulțumesc! Robert mi l-a dat!(...) Alex dar nu putem să vorbim normal? Sau ai de gând să o faci pe supăratul?
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Alex: Nu sunt supărat Bianca! Sunt efectiv dezamăgit, nu vreau să vorbesc pe tema asta!
Bianca: Te rog frumos Robert să nu îmi mai dai nimic și Alex, nu o să port acest lanț! Gata situația!