„Am primit vestea tristă a dispariției unuia dintre marii disidenți anticomuniști ai României. Paul Goma a fost un supraviețuitor. În tinerețea sa a rezistat regimului de exterminare din închisorile comuniste Jilava și Gherla, apoi în domiciliul forțat din Bărăgan. În anii maturității a făcut față atacurilor îndreptate contra lui de Nicolae Ceaușescu însuși și persecuțiilor la care a fost supus de Securitate, apoi lungului exil ca persoană lipsită de cetățenie.
„Pentru noi el va rămâne întotdeauna vocea care a cerut ca regimul ceaușist să respecte drepturile omului, un nume care în ultimele decenii ale comunismului a trezit speranța și a întărit rezistența în sufletele noastre.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Paul Goma avea 84 de ani.
El a decedat in noaptea de 24 spre 25 martie la spitalul La Pitié Salpetriere din Paris, acolo unde se afla internat dupa ce a fost infectat cu coronavirus.