Sfântul Andrei 2022. Care este data la care este sărbătorit Sfântul Andrei și când pică această sărbătoare în 2022, potrivit calendarului ortodox.
Află ce se pune sub perna pe care dormi în noaptea Sf Andrei, dar și care sunt cele mai cunoscute tradiții, obiceiuri și superstiții pe care românii le respectă cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei 2022.
Când pică Sf Andrei 2022
Sfântul Andrei este sărbătorit în fiecare an pe data de 30 octombrie, potrivit calendarului ortodox. Anul acesta, Sf Andrei 2022 pică într-o zi de miercuri care este zi liberă legală.
Ziua când este sărbătorit Sfântul Andrei 2022 este marcată în calendarul creștin cu cruce roșie, potrivit deciziei pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a luat-o încă din anul 1995. Doi ani mai târziu, în 1997, Sfântul Andrei a fost declarat Ocrotitorul României.
Din anul 2012, data de 30 noiembrie, dată la care este sărbătorit Sf Andrei a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Sfântul Apostol este pomenit în chip solemn în data de 30 noiembrie, dar și împreună cu ceilalți apostoli la „Soborul Sfinților 12 Apostoli”, în 30 iunie.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Sfântul Andrei 2022. Tradiții, obiceiuri și superstiții
În jurul sărbătorii Sfântului Andrei stau o serie de obiceiuri, tradiții și superstiții, iar multe dintre ele pornesc din convingerea populară că noaptea Sf Andrei este noaptea vrăjilor și a farmecelor, noaptea când ies strigoii, iar animale pot vorbi.
Astfel, de-a lungul vremii, oamenii au creat ritualuri menite să îi ferească de spiritele rele, să țină primejdiile departe de ei, dar și obiceiuri și superstiții care au legătură cu aflarea ursitului și apariția în visele fetelor tinere și nemăritate a celui care le este sortit.
Potrivit acestor tradiții, există anumite metode prin care fetele care doresc să se căsătorească pot grăbi acest lucru dacă, în noaptea Sf Andrei, „noaptea când cerurile se deschid”, urmează cu sfințenie anumite ritualuri învățate din moși- strămoși.
Ce se pune sub pernă în noaptea Sf Andrei 2022
Potrivt tradițiilor și obiceiurilor legate de sărbătoarea Sfântului Andrei, fetele care vor să-și afle ursitul și dacă urmează să se căsătorească anul viitor, trebuie să pună sub perna pe care dorm în noaptea Sf Andrei 41 de boabe de grâu. Dacă în „noaptea când cerurile se deschid” fetele visează că cineva le ia grâul de sub pernă, tradiția spune că măritișul e aproape.
Un alt obicei care se practica în noaptea Sfântului Andrei de către fetele singure care voiau să afle cum arată chipul băiatului care le este sortit are legătură cu busuiocul. Astfel, un fir de busuioc din buchetul cu care preotul sfințea casele credincioșilor se păstra de către fetele nemăritate, iar în noaptea de Sfântul Andrei îl legau cu ață roșie și îl puneau sub pernă, având convingerea că cel pe care îl visau în acea noapte le este cel sortit.
Citeste si: Este oficial: 2 decembrie 2022, zi liberă în România! Cine se bucură de minivacanța de Sf Andrei
Pentru a ştii cine le va fi soţ, de Sfântul Andrei, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumatat pusă în ştergar sub pernă până dimineaţă. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului.
Rugăciunea Sf Andrei
„În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.
Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.„