Pe ce dată pică sărbătoarea sfinților Mihail și Gavril

Author: Raluca Ionita
Actualizat: 29 aug 2021, 01:39
Când sunt sărbătoriți Sfinții Mihail și Gavril
Sursa: doxologia.ro

Sfinții Mihail și Gavril reprezintă prima sărbătoare mare a lunii noiembrie. Cei doi Arhangheli au dată fixă în calendar și această zi este trecută cu cruce roșie.

Prima săptămână din luna noiembrie aduce și o mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Sfinții Mihail și Gavril sunt sărbătoriți în fiecare an în aceeași zi și sunt considerați Stăpânii Cerurilor. 

Când sunt sărbătoriți Sfinții Mihail și Gavril

Pe data de 8 noiembrie, credincioșii îi sărbătoresc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Aceasta este considerată, de fapt, o sărbătoare a tuturor îngerilor. Biserica a început să sărbătorească această zi încă din veacul al cincilea. În credința ortodoxă și nu numai, îngerii sunt ființe care nu au trup, dar care îl slujesc pe Dumnezeu. 

De asemenea, tot îngerii sunt cei care au grijă de oameni, pe întreg parcursul vieții. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril sunt pictați în icoanele de pretutindeni împreună. De cele mai multe ori, Sfântul Mihail apare cu o sabie în mână și cu o balanță în cealaltă.

Acest lucru reprezintă faptul că Arhanghelul Mihail s-a luptat cu diavolul, folosindu-se de o sabie de foc și în același timp deține un simbol al judecății de apoi. 

Sfântul Gavril are în mână un crin. Acesta reprezintă puritatea. Arhanghelul Gavril este cel care a anunțat-o pe Fecioara Maria că îl va naște pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Tot acest sfânt le-a dat vestea cea buna lui Ioachim și Anei, aceea a nașterii Fecioarei Maria. 

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Sfinții Mihail și Gavril, Stăpânii Cerurilor

Arhanghelul Mihail este îngerul care a pornit lupta cu Lucifer și cu toți ceilalți îngeri care s-au întors împotriva lui Dumnezeu.

Acesta i-a alungat pentru totdeauna din cer. Pentru această faptă și pentru credința adevărată de care a dat dovadă Sfântul Mihail, Dumnezeu l-a recompensat. 

L-a pus drept căpetenia tuturor îngerilor buni. În Vechiul, dar și în Noul Testament, Arhanghelul Mihail este cel care l-a ajutat pe David să se lupte cu Goliat, l-a hrănit la nevoie pe Sfântul Ilie și l-a scăpat pe Sfântul Petru din lanțuri. De asemenea, tot Sfântul Mihail i-a arătat Sfânta Cruce împăratului Constantin cel Mare și i-a spus: ”În acest semn vei învinge!” 

Mihail înseamnă ”cine este ca Dumnezeu”, în timp ce Gavril se traduce ca ”Dumnezeu este putere”. Pentru Biserică, Arhanghelul Gavril este aducătorul veștilor bune: nașterea lui Iisus Hristos, dar și nașterea Fecioarei Maria. Mai mult, tot acest sfânt a anunțat-o pe Elisabeta că îl va aduce pe lume pe loan Botezătorul. 

De asemenea, Arhanghelul Gavril le-a transmis femeilor venite la mormântul lui Iisus Hristos învierea acestuia: ”Nu plângeţi, Hristos a înviat”. Se consideră că acest sfânt poate dezlega toate blestemele aruncate asupra oamenilor. 

Sfântul Arhanghel Mihail este considerat drept Îngerul morții, pentru că el este cel care întâmpină sufletele celor trecuți în neființă. Sfântul le stă alături în drumul printre cele 24 de Vămi și ține demonii la distanță, în cazul în care aceștia vor să se apropie de sufletele oamenilor. Tot Sfântul Mihail este cel care va anunța sfârșitul lumii, dar și Judecata de Apoi, atunci când va fi cazul.