Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena are dată fixă, astfel că în fiecare an, cei doi mari sfinți sunt prăznuiți în luna mai. Iată în ce zi a săptămânii pică sărbătoarea în acest an, cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, dar și ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi.
Pe ce dată pică sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena în anul 2022?
În anul 2022, la fel ca în anii precedenți, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena pică pe data de 21 mai. Cei doi sfinți sunt sărbătoriți anual la dată fixă, ziua dedicată prăznuirii lor fiind însemnată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox.
Sfinții Constantin și Elena sunt sărbătoriți pe data de 21 mai, iar în anul 2022, sărbătoarea pică într-o zi sâmbătă. Cu ocazia acestei sărbători își serbează onomastica toți cei care poartă numele celor doi mari sfinți.
Potrivit învățăturilor bisericești, Sfântul Constantin a fost fiul împăratului Constantius Chlorus si al Elenei. La scurt timp după moartea tatălui său, Sfântul Constantin a fost proclamat împărat. Evident, decizia nu a fost privită cu ochi buni de toată lumea, astfel că Maxențiu, fiul împăratului Maximian, i-a declarat război Sfântului Constantin din dorința de a ocupa el această funcție.
Se spune că Sfântului Constantin i s-a arătat Mântuitorul Iisus Hristos în vis, acesta spunâdu-i să pună semnul crucii pe toate steagurile armatei sale.
Sfântul Constantin a făcut acest lucru și astfel a primit ajutor divin și a reușit să iasă învingător în lupta împotriva lui Maxențiu.Sfântul Constantin este cel care a ordonat să se termine prignorea creștinilor, în perioada domniei lui a avut loc primul Sinod Ecumenic, la Niceea în anul 325, conform crestinortodox.ro.
Sfântul Constantin a trecut la cele veșnice în anul 337.
Acesta este prăznuit în fiecare an de Biserica Ortodoxă la data de 21 mai, alături de mama sa, Elena. Despre Sfânta Elena este cunoscut faptul că a descoperit crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, iar în numele credinței a ridicat mai multe biserici, printre care și Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem sau Biserica din Nazaret.Sfinții Împărați Constantin și Elena 2022. Ce tradiții și superstiții se respectă în această zi?
Pe data de 21 mai 2022, atunci când în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Împărați Constantin și Elena, credincioșii obișnuiesc să respecte mai multe tradiții, obiceiuri și superstiții.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Se spune că în ziua în care sunt sărbătoriți Sfinții Împărați Constantin și Elena este bine ca în fiecare casă să existe 3 bujori îmbobociți. Această floare este un simbol al armoniei și se crede că cei care îi au în casă pe 21 mai vor avea parte de liniște și înțelegere în familie.
De Sfinții Împărați Constantin și Elena nu se muncește. Este sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, astfel că nu se spală rufe, nu se calcă, nu se coase și nu se muncește pământul. Se spune că cei care fac toate aceste lucruri în zi de sărbătoare vor avea parte de rele.
O superstiție din popor spune că după data de 21 mai nu mai poate de semănat porumbul, ovăzul şi meiul. Se crede că orice se seamănă după această zi se va usca.
În ziua în care sunt sărbătoriți Sfinții Împărați Constantin și Elena se spune că femeile ar trebui să stropească cu agheasmă casa și să dea cu tămâie pentru ca locuința să fie protejată de duhurile rele.
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se spune că aceasta este ziua din an în care păsările își învață puii să zboare.
În trecut, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, țăranii obișnuiau să facă un foc mare, iar prin fum erau trecute oile. Se credea că acest ritual le va apăra pe animale, dar și pe stăpâni de rele.
Rugăciune către Sfinții Împărați Constantin și Elena. Este grabnic ajutătoare și se spune în fiecare an pe 21 mai
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena este una dintre cele mai importante din luna mai. Se crede că rugăciunea închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena este grabnic ajutătoare, mai ales dacă este rostită pe data de 21 mai. Această rugăciune puternică aduce liniște și alinare credincioșilor, în special celor măcinați de probleme.
„Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă, neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la Preacurata Lui Maică şi Pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!”, aceasta este rugăciunea către Sfinții Împărați Constantin și Elena, potrivit doxologia.ro.
Citeste si: Calendar Ortodox 2022. Când au loc cele mai importante sărbători din noul an