Pe ce dată sunt virate alocațiile pe card în luna octombrie 2024?

Author: Bianca Vidoi
Actualizat: 30 sep 2024, 11:28

Pe ce dată sunt virate alocațiile pe card în luna octombrie 2024

Sursa: freepik

Familiile din România primesc un ajutor lunar din partea statului, astfel încât să îi poată sprijini și îngriji pe cei mici.

Familiile cu copii din România așteaptă cu multă nerăbdare începutul lunii, mai exact perioada în care cardurile sunt încărcate cu alocațiile copiilor. Acest ajutor financiar din partea statului reprezintă pentru multe familii o bază elementară a bugetului pe care îl au la dispoziție pe parcursul unei luni, iar aceasta este data la care sunt virate alocațiile pe card în luna octombrie 2024.

Pe ce dată sunt virate alocațiile pe card în luna octombrie 2024

Toți copiii în vârstă de până la 18 ani, dar și tinerii ce au împlinit vârsta de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal sau profesional beneficiază de o alocație din partea statului. Alocațiile copiilor sunt primite la începutul fiecărei luni, data standard în care aceste sunt virate fiind de 8, iar în cazul în care această zi pică într-o zi de weekend, atunci data de virare poate fi schimbată.

Pe ce dată sunt virate alocațiile pe card în luna octombrie 2024
[Sursa: freepik]

În cazul lunii octombrie, ziua de 8 pică chiar într-o zi de marți, astfel familiile cu copii se pot bucura de alocații pe parcursul acestei zile. Ora la care intră alocațiile pe card poate să difere în funcție de bancă, însă adesea cardurile sunt încărcate după ora 14:00. În funcție de vârsta pe care o au cei mici, valoarea alocației poate varia astfel:

  • 719 lei/lună pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;
  • 292 de lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional;
  • 719 lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copiilor cu handicap.

Documente necesare pentru a beneficia de alocație

Copiii ce au până la 18 ani, alături de tinerii ce au împlinit 18 ani, dar urmează cursurile învățământului liceal sau profesional și copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie rezidenți, dacă locuiesc cu părinții, pot beneficia de alocație începând cu luna următoare înregistrării cererii. Pentru a primi alocațiile trebuie să depuneți un dosar la primăria comunei, orașului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului București unde aveți reședința sau domiciliul. 

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Indexările și majorările vor dispărea odată cu anul 2025? Pensiile riscă să fie înghețate dacă se va adopta o anumită lege

Citește și: Cât costă activitățile extrașcolare în 2024- 2025. Ce cursuri pot urma copiii în timpul liber

Actele necesare pentru a beneficia de alocație sunt:

Pe ce dată sunt virate alocațiile pe card în luna octombrie 2024
[Sursa: freepik]

 

  • Cerere tip;
  • Carte de identitate /BI părinți;
  • Certificat de naștere copil;
  • Certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap, dacă este cazul;
  • Act de identitate celălalt părinte sau reprezentant legal al copilului;
  • Certificat de căsătorie sau livret de familie actualizat (se trece copilul în livretul de familie la Oficiul de Stare Civilă);
  • Hotărâre de încredințare, dacă este cazul;
  • Hotărâre de adopție, dacă este cazul;
  • Extras de cont pe numele titularului, dacă alocația se va vira într-un cont bancar, potrivit social2.ro.