Într-o filmare apărută pe Internet, părintele Calistrat Chifan este surprins lovind cu putere o femeie care, din cauza impactului, a căzut pe jos. Acesta era însoțit de alți doi preoți, iar în după agresiune nimeni nu a intervenit pentru a lua apărarea victimei, cu excepția unei femei care a țipat și a cerut ajutoarele poliției. Calistrat Chifan și-a justificat agresiunea spunând că i s-ar fi pus piedică, dar femeile neagă afirmațiile preotului, spunând că nu au căutat ceartă și nici nu este, de fapt, prima dată când le lovește.
Pedeapsa primită de Calistrat Chifan după ce a agresat fizic două femei
Preotul Calistrat Chifan nu mai are voie să oficieze slujbe pe timpul anchetei polițiștilor, fiind sub acuzația de agresiune fizică asupra a cele două femei.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, Constantin Sturzu, a spus că părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni nu va mai avea voie să slujească deloc până nu sunt finalizate cercetările.
„În luarea unei decizii finale se va lua în calcul şi rezultatul plângerii depuse la Poliţie de persoana implicată în incident. O astfel de situaţie produce, desigur, multă durere şi întristare, ea devine prilej de sminteală şi de judecată.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Perioada de post care începe mâine este, pentru toţi credincioşii ortodocşi, şi un timp al pocăinţei, al cercetării conştiinţei, al mărturisirii păcatelor proprii. Nădăjduim să fie timp cu folos, care să aducă mângâiere celor răniţi şi pace inimilor tulburate”, a declarat Constantin Sturzu, citat de News.
Calistrat Chifan a primit și o reclamație la poliție
Preotul Calistrat Chifan de la Vlădiceni, judeţul Iaşi, a fost acuzat de două femei că le-a agresat fizic în curtea bisericii. Pe numele său a fost întocmită și o reclamaţie la Poliţie. Femeile au mers la spital, iar medicii au spus că au fost nervoase față de ei.
Cele două femei au venit Unitatea de Primiri Urgenţe, apoi au plecat și au revenit câteva ore mai târziu. Medicii au declarat că s-au constatat doar julituri în cot şi în genunchi.