Cadrele didactice care încalcă legea și îi tratează pe elevi într-un mod necorespunzător riscă pedepse mai mari. Un proiect de lege aflat în dezbatere prevede ca profesorilor care abuzează fizic sau emoțional elevii să li se desfacă contractul de muncă, iar timp de 10 ani să nu își mai poată desfășura activitatea didactică în sistemul de învățământ. Iată ce alte fapte pot fi considerate abateri disciplinare, dar și ce pedepse riscă profesorii.
Violența fizică sau abuzul emoțional asupra elevilor, pedepsite aspru de lege
Autoritățile își doresc ca elevii să învețe într-un mediu sigur și care să le permită să se dezvolte armonios, motiv pentru care violența fizică, abuzul emoțional, dar și alte fapte care pot afecta sănătatea și integritatea fizică ori psihică a elevilor vor fi pedepsite mult mai aspru de lege. Acestea vor fi considerate abateri disciplinare și vor atrage după sine sancțiuni grave.
Este vorba despre un nou proiect de lege prin care legislația educației va fi modificată semnificativ. Dacă acest proiect de lege va fi adoptat de Guvern și Parlament, iar apoi promulgat de președintele României și publicat în Monitorul oficial, profesorii care își abuzează sub orice formă elevii riscă desfacerea contractului de muncă. Mai mult, aceștia nu vor mai putea activa în sistemul de învățământ timp de zece ani și își vor pierde și calitatea de titular în învățământ.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Înainte de aplicarea sancțiunilor va fi realizat un raport de specialitate de către specialiști din cadrul compartimentelor de asistență psihopedagogică, raport care să demonstreze că profesorul este vinovat.
Pedepse mai mari pentru profesori. Ce fapte au fost incluse pe lista abaterilor disciplinare?
Nu doar abuzul fizic sau emoțional al elevilor va fi aspru pedepsit, ci și alte fapte care au fost incluse de autorități pe lista abaterilor disciplinare, potrivit avocatnet.ro. Mai exact, profesorii nu vor avea voie să facă următoarele lucruri:
- manifestarea convingerilor politice şi prozelitismul religios, în situația în care potrivit legii nu reprezintă infracțiuni;
- activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă;
- încălcarea dispoziţiilor legii, a normelor statutului profesiei, deciziilor obligatorii ale organelor profesiei la nivel naţional sau ale unității de învățământ al cărei angajat este sau în cadrul căreia prestează activități de predare-învățare-evaluare cu antepreșcolarii/ preșcolarii/ elevii;
- alte fapte de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul unității/ instituției, interesul învățământului.
În cazul în care încalcă legea, profesorii riscă un avertisment, diminuarea salariului de bază cu până la 15% pentru o perioadă cuprinsă între una și șase luni, suspendarea, pe o perioadă de până la trei ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control, iar pentru faptele mai grave se va merge până la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Citeste si: Când se încheie vacanța de vară 2022. Fără teze și fără medii semestriale când începe școala