Pensiile vor fi plătite la timp în luna decembrie 2022, potrivit informațiilor făcute publice de ministrul Muncii, Marius Budăi. Acesta a dat asigurări că deși bugetarii au parte de o minivacanță de 5 zile la început de decembrie, angajații Poștei vor lucra, astfel încât românii să își primească pensiile.
Când vor fi plătite pensiile în luna decembrie?
Având în vedere că la început de decembrie sunt mai multe zile libere, inclusiv 2 decembrie 2022 pentru bugetari, au apărut întrebări legate de plata pensiilor pentru luna decembrie.
Cât despre începutul anului viitor, ministrul Muncii a precizat că pot exista câteva zile de întârziere în ceea ce privește plata pensiilor, însă se vor face eforturi pentru ca pensionarii să își primească banii cât mai repede.
„Am discutat deja cu Poşta, în data de 2 se vor efectua plăţi, astfel că până în 15 decembrie, să dăm toate pensiile. Se lucrează în data de 2 decembrie, la poştă. Calendarul în plata la cont pe card se păstrează, aşa cum se ştie, în 12-14 ale lunii.(...) Este început de an, o zi-două va fi decalată plata cu efectuarea plăţilor, dar comprimăm plăţile şi aşa cum am beneficiat întotdeauna de sprijinul Poştei Române şi chiar acum, în 2 decembrie,
Astfel, potrivit informațiilor oficiale, în plata pensiilor pentru luna decembrie 2022 nu vor apărea schimbări, acestea urmând să fie virate pe carduri în intervalul 12-14 decembrie 2022.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
După data de 10 decembrie 2022 vor fi tipărite și noile taloane de pensii, cele care vor include majorările anunțate de autorități.
„Imediat după 10 decembrie, deja suntem cu actele normative lucrate, astăzi le-am avut în primă lectură, mâine voi avea o nouă lectură împreună cu ministrul de Finanţe”, a spus Marius Budăi atunci când a fost întrebat când începe tipărirea taloanelor de pensii cu majorările anunțate.
Reamintim că 2 decembrie 2022 este zi liberă pentru bugetari. Guvernul a decis să declare liberă această zi pentru a face punte între zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, zile libere legale, și weekendul 3-4 decembrie 2022.
Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2023, iar pensionarii vor primi ajutoare sociale
De la 1 ianuarie 2023, pensiile vor crește cu 12,5%, astfel că punctul de pensie va ajunge la valoarea de 1,784 de lei. Cei care încasează pensii sub 3,000 de lei vor primi o serie de ajutoare sociale:
- 1,000 de lei pentru pensionarii care au o pensie sub 1,500 de lei
- 800 de lei pentru pensionarii care au o pensie sub 2,000 de lei
- 600 de lei pentru pensionarii care au o pensie sub 3,000 de lei
Aceste ajutoare sociale vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023.