Legea pensiilor militare a fost contestată de Avocatul Poporului, iar marți, 17 decembrie 2024, s-a aflat pe ordinea de zi a Curții Constituționale. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a amânat decizia, fiind programată pentru 2025.
Când va lua Curtea Constituțională decizia finală
Legea pensiilor militare s-a aflat pe ordinea de zi a Curții Constituționale la data de 17 decembrie 2024, însă nu a fost luată nicio decizie, fiind amânată până pe 4 februarie 2025.
Avocatul poporului a trimis o obiecție de neconstituționalitate privind actul normativ pentru completarea legii pensiilor militare la Curtea Constituțională. Pe masa judecătorilor de la CCR se află mai multe argumente prin care se atrage atenția asupra legii pensiilor militare, precum imposibilitatea aprobării cheltuielilor bugetare fără stabilirea surselor de finanțare.
Citește și: Câte persoane primesc pensii speciale în România. Numărul lor a scăzut de la o lună la alta, potrivit CNPP
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Curtea Constituţională a reţinut că, întrucât „nu are competenţa să se pronunţe cu privire la caracterul suficient al resurselor financiare, rezultă că aceasta are doar competenţa de a verifica, prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituţie, dacă pentru realizarea cheltuielii bugetare a fost indicată sursa de finanţare”, așa cum arată decizia 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.
„Or, această verificare se poate realiza doar prin raportare la prevederile legale cuprinse în art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 597 din 13 august 2002 şi în art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 4 iunie 2020, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare şi care îi conferă acesteia un caracter complex, dat de efectele financiare asupra bugetului general consolidat. Aceasta trebuie să cuprindă, potrivit legii: schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor, măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar”, arată sesizarea Avocatului Poporului.
Pensiile militare, puse pe pauză
Actele normative menționate și jurisprudența Curţii Constituţionale, pentru respectarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, arată că inițiatorii proiectului legislativ trebuie să solicite Guvernului fişa financiară. Cu toate acestea, este menționat că netransmiterea fişei financiare în termenul legal nu poate constitui un impediment în continuarea procedurii de legiferare.
„Or, din examinarea procesului legislativ al Legii pentru completarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat observăm că Guvernul a fost pus în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia de a întocmi fişa financiară în termenul legal de 45 de zile. Astfel, urmărind procesul legislativ de la Senat, observăm că fişa financiară a fost solicitată în data de 7.10.2024, termenul pentru transmiterea fişei financiare împlinindu-se în data de 20 noiembrie 2024. Cu toate acestea, propunerea legislativă a fost adoptată în data de 5 noiembrie 2024, cu mult înainte ca termenul în care Guvernul putea întocmi fişa financiară să se fi împlinit”, se precizează în sesizare.
Avocatul poporului a semnalat nerespectarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, atunci când inițiatorul proiectului de lege nu a așteptat împlinirea termenului de 45 de zile care să permită Guvernului să întocmească fişa financiară.