Pensiile românilor, micșorate înainte de recalcularea din septembrie! Din ce cauză au primit unii pensionari decizii de reducere a pensiilor

Author: Diana Ghita
Actualizat: 05 iul 2024, 13:36

De ce au primit unii seniori decizii de micșorare a pensiilor

Sursa: Unsplash; Pexels

Recent, un număr mare de români au primit decizii de reducere a pensiilor, chiar înainte de măririle care se vor face în luna septembrie, după recalculare.

Ziarul Unirea scrie că motivul oficial invocat de Casele de Pensii pentru tăierea pensiilor constă în strecurarea unor erori de calcul, fără a oferi explicații, însă, suplimentare.

Ce trebuie să facă românii pentru nu le fi micșorate pensiile

Dorina Barcari, specialist în pensii și salarizare, a dezvăluit la Antena 3 CNN cine sunt cei afectați și a detaliat pașii pe care trebuie să-i urmeze pensionarii care primesc astfel de decizii de micșorare a veniturilor.

”Am primit telefoane foarte multe din toată țara, oameni în stare de șoc, oameni care plâng, oameni care se lamentează în toate felurile, care au primit decizii de micșorare a pensiilor și de recuperare a unor debite create în sarcina lor din erorile funcționarilor de la casele de pensii. Ori prin legea 125/ 2014 se cere ca erorile funcționarilor de stat în sarcina pensionarilor să nu fie recuperate de la pensionari, ci să fie acoperite de stat”.

Însă, conform expertului, sensul acestei legi este modificat de o scurtă precizare, aproape invizibilă în document, în care este specificat faptul că respectivele erori de calcul sunt suportate de stat doar dacă păgubitul face contestație.

Unele pensii au fost reduse în mod eronat
[Sursa: Pexels.com]

„În schimb, noi am adăugat ceva în legea aceasta, și am pus acolo, la sfârșit, cu litere mici, să nu se vadă bine, „prin contestare”. Oamenii nu cunosc legea, de multe ori nici avocații nu știu, probă este faptul că și cei din Guvern o ignoră, atâta timp cât ieri s-a dat chiar o ordonanță în sensul acesta. Nu văd de ce era nevoie să se mai dea această ordonanță”, a explicat Dorina Barcari, pentru sursa citată.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citește și: Pe ce dată urmează să fie livrate pensiile în iulie 2024: Banii vor fi virați prin poștă sau pe card la  termene diferite

Ce declarații a făcut ministrul Muncii despre deciziile de micșorare a pensiilor

Un aspect problematic este că aceste presupuse erori nu sunt clar demonstrate, întrucât, conform specialistului în pensii, Casele de Pensii nu oferă detalii clare pensionarilor cu privire la greșelile invocate.

În urmă cu aproximativ 10 zile, Simona-Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a declarat într-o emisiune TV că s-au emis 15 milioane de decizii, însă contextul nu a fost clar pentru mulți. Abia acum a ieșit la iveală că o parte dintre aceste decizii implică micșorări ale pensiilor, urmând ca ulterior să fie efectuate actualizări conform Legii 360.

Citește și: Emiterea deciziilor de recalculare a pensiilor nu va fi amânată: Daniel Fenechiu „Sunt convins că sunt dificultăți, pentru că în momentul de față este și un proces de informatizare al Casei Naționale de Pensii”

„Mi se pare o meschinărie atât de urâtă, pentru niște oameni în ultima parte de viață, care sunt foarte fragili…”, a mai spus ea Dorina Barcari.