Pensiile se majorează între 100 și 400 de lei din februarie. Ce documente trebuie depuse de pensionari?

Autor: Diana Ghita

Pensionarii vor avea parte de măriri

Sursa: Pexels.com

Începând din luna februarie, pensionarii din România au posibilitatea de a beneficia de creșteri ale pensiilor cuprinse între 100 și 400 de lei, în urma unui proces cunoscut sub numele de „Mica Recalculare”.

Acest proces vizează recalcularea pensiilor pe baza unor venituri nepermanente realizate înainte de anul 2001, iar pensionarii interesați trebuie să depună documentele necesare pentru a beneficia de această ajustare.

Ce documente trebuie să depună pensionarii pentru a primi bani în plus la pensie

Recalcularea pensiilor presupune includerea unor venituri nepermanente care nu au fost luate în calcul inițial. Aceste venituri includ diverse tipuri de forme de remunerare, cum ar fi:

  • Retribuțiile în acord sau pe bază de tarife;
  • Premiile anuale sau cele acordate pentru realizări deosebite;
  • Recompensele limitate acordate în anumite sectoare;
  • Al treisprezecelea salariu;
  • Orele suplimentare efectuate peste programul normal de lucru;
  • Sporurile acordate personalului didactic implicat în activități de îndrumare și perfecționare.

Pensionarii care vor să beneficieze de această recalculare trebuie să depună acte care să ateste veniturile nepermanente menționate mai sus.

Documentele trebuie prezentate la casele de pensii până la sfârșitul lunii februarie.

Citește și: Cum pot românii să retragă banii de la Pilonul II de pensii. Actele de care ai nevoie

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Ce trebuie să facă angajații de la privat pentru a intra în posesia voucherelor de vacanță în 2025? Este vorba de o valoarea maximă de 24.300 de lei

Când vor primi pensionarii sumele majorate

Oficial, Casa Națională de Pensii, prin vocea președintelui Daniel Baciu, a declarat că primele pensii recalculate în cadrul acestui proces vor fi plătite încă din februarie. Totuși, există scepticism cu privire la respectarea acestui termen din cauza unor dificultăți administrative. Sistemul integrat de gestionare a pensiilor întâmpină probleme, iar numărul limitat de funcționari care procesează dosarele poate întârzia recalculările.

Surse independente afirmă că finalizarea recalculării tuturor dosarelor ar putea avea loc abia în toamnă, chiar dacă termenul de depunere a actelor este 1 martie. Aceste întârzieri ar putea însemna că doar o parte dintre pensionari vor primi sumele majorate în februarie, restul urmând să le primească pe măsură ce recalculările sunt procesate.

Citește și: Pensii militare mai mari pentru o categorie de români. CCR decide săptămâna aceasta cine sunt pensionarii care beneficiază de mărire

Sumele acordate nu depind de vechimea în muncă, ci de tipul și durata veniturilor nepermanente realizate. Cei care au lucrat pe salarii mai mari, în acord sau cu sporuri semnificative (de exemplu, ore de noapte, duminici sau în industrii grele și extractive), vor beneficia de creșteri mai mari, între 100 și 400 de lei, potrivit unor surse newsweek.ro. În schimb, pensionarii care au realizat astfel de venituri pentru o perioadă scurtă de timp sau pe salarii mici ar putea primi creșteri mai reduse sau chiar deloc.

Astfel, pensionarii sunt încurajați să își pregătească și să depună documentele necesare în termenul stabilit pentru a beneficia de majorările promise în cadrul acestui proces de recalculare.