Pensiile se recalculează! Când primesc pensionarii deciziile. Ministrul Muncii dă toate detaliile

Author: L.S.
Actualizat: 09 sep 2020, 09:25

Începând cu 1 septembrie, valoarea nouă a punctului de pensie va fi de 1.265 de lei. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a oferit detalii despre recalcularea pensiilor.

Pensiile se recalculează!

„Această recalculare a început începând cu a doua zi după ce a intrat în vigoare legea, dar sunt foarte multe proceduri, tot felul de algoritmi de pus în calcul. Mâine (luni, 25 martie, n.r.) trimitem primele peste 12.000 de decizii, ulterior încercâm ca până în sărbătorile de Paște aceste decizii să ajungă în teren”, a spus oficialul la Antena 3.

Citeste si: E oficial: se schimba varsta de pensionare! Daca lucrezi in aceste domenii iesi mai devreme la pensie

Pensiile se recalculează!

Budăi a afirmat că, începând de luni, peste 12.000 de decizii pleacă spre pensionarii din țară.

"Noi am spus că cei care nu au realizat 15 ani de vechime, cel puțin, în noua lege..

de aceea am vrut să nu mai avem aceste cazuri, iar acele persoană să fie într-o altă lege, în oglindă cu legea pensiilor. La legea pensiilor, pilonul ei de bază este contributivitatea.

Citeste si: Cum ajunge Firea din Voluntari la primărie în doar 20 de minute, prin trafic infernal

În momentul în care nu mai respecți pilonul de bază al unei legi, nu respecți legea practic. Și atunci noi veneam că completăm de la bugetul de stat și nicidecum de la bugetul asigurărilor sociale pentru că nu era contribuția acolo. De aceea am vrut ca acele persoane să fie practic în afara legii pensiilor, să fie duse într-o lege specială pe care noi o avem gata și până la intrarea în vigoare a noii legi în anul 2021, va intra și această lege în vigoare”, a adăugat el.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Vezi programul Kanal d pentru toata saptamana

Pensiile se recalculează!

Întrebat cu cât au crescut veniturile la Fondul CAS în perioada 1 ianuarie 2018 – 1 ianuarie 2019, în urma transferului plății CAS de la angajator la angajat, oficialul a spus că „de la un deficit de 13 miliarde până la un excedent de +3 miliarde anul acesta, suma e clară. Eu, când voi vorbi despre pensionari, niciodată nu am să vorbesc în cheie politică”.

Aici vezi kanal d live

citeste continuarea pe capital.ro

 

Taguri: