Românii vor trebui să mai aștepte câteva zile după Anul Nou pentru a-și primi pensiile, deoarece Marius Budăi a precizat ca vor exista întârzieri din cauza unor proceduri tehnice.
Pensiile vor ajunge mai târziu în luna ianuarie
Marius Budăi a declart că nu vor exista probleme cu plata pensiilor nici anul acesta și nici anul viitor. Tocmai pentru ca pensionarii să nu aștepte prea mult să își primească veniturile, se va lucra inclusiv în weekend, motiv pentru care întârzierile nu vor fi unele prea mari.
„Aţi văzut discuţia din comisie pe tot ceea ce înseamnă acel procent 9,4%, când inclusiv cu cifrele în faţă au continuat să ne mintă. Nu sunt probleme în acest an cu plata pensiilor şi nici în 2023 nu vor fi probleme cu plata pensiilor, aşa cum arată bugetul actual. Făcea un coleg senator trimitere la matematică.
Din păcate, matematica în cazul sistemului de pensii nu este una simplă, de doi plus doi.
Nu vor fi întârzieri majore, doar acele câteva zile de deschidere de conturi de proceduri bugetare, pe care le întâmpinăm la început de an”, a precizat ministrul Muncii.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Reglementările pentru pensiile speciale sunt gata
Marius Budăi a mai precizat faptul că, în acest moment, reglementările pentru pensiile speciale sunt ga ta și mai au nevoie doar de un ultim răspuns din partea Comisiei Europene, cea care a și cerut unele informații în plus.
Mai mult decât atât, ministrul își doreșe și ca Parlamentul României să discute despre acest lucru, deoarece are timpul necesar purtării acestor discuții.
„Cu siguranţă proiectul va fi depus şi dezbătut în Parlament, dar va fi un proiect care să fie agreat dinainte de toţi cei interesaţi şi în special de Comisia Europeană, aşteptăm OK-ul final”, a mai spus acesta.
Citește și: Anunț de ultim moment pentru acești pensionari! Vor primi mai mulți bani din 2023. Guvernul a decis
De asemenea, Marius Budăi a vorbit și despre situația alocațiilor copiilor.
Potrivit acestuia, de la 1 ianuarie 2023, alocațiile vor crește și ele și urmează să se decidă când și în ce fel va fi acordat restul sumei.